Dacă maneaua ar fi fost inventată în Germania, probabil că ţara teutonilor ar fi ajuns rapid la fel de săracă precum Albania, iar astăzi ar fi cerut împrumuturi guvernului Boc. Nemţii au fost politicoşi şi ne-au lăsat-o nouă, cu tot cu modelul de viaţă lasciv şi trândav care îl impune.

Faptul că astăzi, românii au o felie uriaşă de Marea Neagră şi nu au reuşit să adauge la acest dar unic decît un manageriat manelistic, poate deja să sugereze că aici nu este vorba neapărat de lipsă de imaginaţie (poate fi şi prostie contondentă) şi că Dumnezeu ne-a dat degeaba hectarele de apă sărată.

Maneaua, această heroină injectabilă a muzicii populare care produce efecte nefaste inclusiv în managementul turismului de litoral, părea la un moment dat, potrivită ca să ajute poporul să depăşească un moment penibil- cel al crizei economice. Cu muzica dată la maximum, poporul are şanse mari să uite de stomacul gol, aşa că îşi dă cămaşa la lăutar şi subvenţionează acest aşa-zis “model cultural".

Riscul derivă întotdeauna din faptul că maneaua se comportă ca o poveste bucolică, unde lucrurile stau perfect invers faţă de realitatea cruntă românească: în manea Statul e de rahat, ai mereu bani pentru curve şi cazinou, ai acces permanent la cabinele cu sex oral, ai imunitate la puşcărie, ai limuzină ultimul ţipăt, ai femei adevărate, pline de carne, ai poliţia şi judecătorii sub pantofii tăi de 500 de euro, ai prieteni adevăraţi şi duşmani care sunt nişte tipi de onoare- dintre cei care îţi amintesc câteodată "Bă, eu sunt inamicul tău" şi care nu sunt chiar nişte râtani ce te sapă "pe la spate".

Maneaua nu pomeneşte niciodată de Fisc, de Salvare sau limite de viteză la Merţan. Dezarmant este că într-un mod extrem de subtil, această filosofie “de viaţă" a manelelor a intrat în planurile de management ale majorităţii hotelierilor de pe litoral: pr