Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce avem management de manea pe litoral

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 august 2011 ·

Dacă maneaua ar fi fost inventată în Germania, probabil că ţara teutonilor ar fi ajuns rapid la fel de săracă precum Albania, iar astăzi ar fi cerut împrumuturi guvernului Boc. Nemţii au fost politicoşi şi ne-au lăsat-o nouă, cu tot cu modelul de viaţă lasciv şi trândav care îl impune.

Faptul că astăzi, românii au o felie uriaşă de Marea Neagră şi nu au reuşit să adauge la acest dar unic decît un manageriat manelistic, poate deja să sugereze că aici nu este vorba neapărat de lipsă de imaginaţie (poate fi şi prostie contondentă) şi că Dumnezeu ne-a dat degeaba hectarele de apă sărată.

Maneaua, această heroină injectabilă a muzicii populare care produce efecte nefaste inclusiv în managementul turismului de litoral, părea la un moment dat, potrivită ca să ajute poporul să depăşească un moment penibil- cel al crizei economice. Cu muzica dată la maximum, poporul are şanse mari să uite de stomacul gol, aşa că îşi dă cămaşa la lăutar şi subvenţionează acest aşa-zis “model cultural".

Riscul derivă întotdeauna din faptul că maneaua se comportă ca o poveste bucolică, unde lucrurile stau perfect invers faţă de realitatea cruntă românească: în manea Statul e de rahat, ai mereu bani pentru curve şi cazinou, ai acces permanent la cabinele cu sex oral, ai imunitate la puşcărie, ai limuzină ultimul ţipăt, ai femei adevărate, pline de carne, ai poliţia şi judecătorii sub pantofii tăi de 500 de euro, ai prieteni adevăraţi şi duşmani care sunt nişte tipi de onoare- dintre cei care îţi amintesc câteodată "Bă, eu sunt inamicul tău" şi care nu sunt chiar nişte râtani ce te sapă "pe la spate".

Maneaua nu pomeneşte niciodată de Fisc, de Salvare sau limite de viteză la Merţan. Dezarmant este că într-un mod extrem de subtil, această filosofie “de viaţă" a manelelor a intrat în planurile de management ale majorităţii hotelierilor de pe litoral: pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°