Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România în fruntea Comitetului de Miniştri a CoE

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 25 august 2011 ·

- România a preluat preşedinţia Comitetului de Miniştri al CoE de la Portugalia, cu ocazia reuniunii miniştrilor de externe din statele membre ale Consiliului din 14-15 noiembrie 2005.

- România a deţinut preşedinţia Comitetului de Miniştri în perioada noiembrie 2005-mai 2006.

- România a urmărit ca linie directoare de acţiune a mandatului său aplicarea declaraţiei politice şi a Planului de Acţiune adoptate la Summitul de la Varşovia din mai 2005.

- Priorităţile mandatului României au fost: promovarea standardelor democratice şi ale bunei guvernări; întărirea protecţiei generale a drepturilor omului în Europa, inclusiv în zone în care sistemele existente nu sunt încă eficiente; dezvoltarea unor societăţi inclusive, prin promovarea diversităţii şi a dialogului între religii şi culturi; întărirea eficienţei şi a coerenţei arhitecturii instituţiilor europene.

- În cadrul celei de-a 16-a reuniuni a Consiliului de Miniştri din 18 mai 2006, ministrul român de externe Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat bilanţul preşedinţiei române a Consiliului, având ca principale realizări lansarea procesului de constituire a euroregiunii Mării Negre, organizarea primei reuniuni a şcolilor de studii politice ale Consiliului Europei şi, tot în premieră, a unei reuniuni regionale în cadrul campaniei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. La finalul reuniunii, ministrul de externe român a predat preşedinţia acestui organism omologului său din Federaţia Rusă, Serghei Lavrov.

Sursa: România, date şi fapte, 1989-2009 Agerpres

- România a preluat preşedinţia Comitetului de Miniştri al CoE de la Portugalia, cu ocazia reuniunii miniştrilor de externe din statele membre ale Consiliului din 14-15 noiembrie 2005.

- România a deţinut preşedinţia Comitetului de Miniştri în perioada noiembrie 2005-mai 2006.

- Români

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 35 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 34 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 41 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 3 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°