Sportivul Valentin Radu, acuzat de tentativă de omor, alături de campionul la judo Daniel Brata, va fi cercetat în libertate, după ce Curtea de Apel Oradea a respins, joi, recursul procurorilor la o sentinţă a Tribunalului Bihor, care respinsese cererea de arestare preventivă a acestuia.
Magistraţii Curţii de Apel Oradea au judecat, joi, recursul formulat de procurorii orădeni împotriva deciziei Tribunalului Bihor de a respinge cererea de arestare a sportivului Valentin Radu, în cazul agresiunii asupra unui tânăr din Oradea.
În timpul dezbaterilor, sportivul a refuzat să facă declaraţii, susţinând că le menţine pe cele date în timpul audierilor care s-au efectuat în cursul săptămânii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, când a recunoscut că şi-a lovit victima.
"Îmi menţin declaraţiile şi nu doresc să mai fac alte precizări. Îmi pare rău că m-am aflat în acel moment acolo. Nu trebuia să fiu acolo. Îmi pare rău că l-am lovit", a precizat Valentin Radu.
Avocaţii săi, Claudia Ţînţaş şi Victor Bălăşoiu, au cerut respingerea recursului formulat de procurori, aducând ca argumente în favoarea sportivului faptul că acesta nu s-a sustras urmăririi penale, a recunoscut şi regretă cele întâmplate.
Avocatul Victor Bălăşoiu a susţinut că Valentin Radu nu a putut provoca leziunile care au pus viaţa tânărului orădean în pericol, deoarece l-a lovit "o singură dată cu piciorul" şi doar în "zona coapselor", contrar acuzaţiilor aduse de procurori, care susţin că victima a fost folosită drept "sac de box" de Radu şi colegul său din lotul naţional de judo Daniel Brata, anchetat şi el în dosar, tot pentru tentativă de omor calificat.
"Incidentul pentru care este cercetat este regretabil. Însă nu există probe clare în susţinerea acuzaţiilor care i se aduc lui Valentin Radu. În declaraţiile date în faţa procurorilor, clientul meu a declarat că a lovit o si