● Magnus Öström, Thread of Life, ACT, 2011.
Anul trecut, cînd se făcea partajul Esbjörn Svensson Trio în urma trecerii în nefiinţă a inovatorului său lider, îl comparam pe basistul Dan Berglund cu Dave Grohl de la Nirvana încercînd să-şi facă un nume după decesul lui Cobain. Ei bine, abia acum e exactă comparaţia, cu ocazia albumului lui Magnus Öström care a ocupat chiar postul de toboşar în grupul lui Svensson.
DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Nu m-am dumirit niciodată de la ce capăt apucă problema un toboşar care vrea să scoată un album solo. Cu chitariştii, clăparii şi vocalii totul e mult mai clar, ei sînt adesea responsabili cu firul Ariadnei în trupele lor de bază, iar un album solo înseamnă cel mult angajarea unor amici care să acompanieze idei personale destul de bine cristalizate de protagonist. Toboşarii, oricît de geniali ar fi consideraţi, nu prea ajung să încalţe papuci de protagonist, rareori sînt lăsaţi să-şi facă de cap, iar compoziţiile lor sînt adesea pretexte pentru cîteva giumbuşlucuri ritmice. Te-ai aştepta ca albumul solo al unui baterist să fie un exces de solouri de baterie decorate cu diverse alte instrumente care să le dea cît de cît dimensiune pe mai multe axe. Însă intuiţia e adesea contrazisă de rezultatul final, cum e, bunăoară, cazul albumului Thread of Life, pe care Magnus Öström se promovează pe sine mai degrabă în postura de clăpar decît de baterist (în ciuda imaginii de pe copertă). La un moment dat (piesa „Afilia Mi“) are şi o tentativă vocală, fără versuri şi de textură, ce-i drept. Ca şi colegul său Berglund (ajuns deja la al doilea album cu proiectul Tonbruket), Öström face cu bună ştiinţă un pas spre dezamăgirea fanilor conservatori care ar fi sperat la o continuare, fie şi una şchioapă, a tradiţiei Esbjörn Svensson Trio. Ca şi în cazul Tonbruket, legăturile cu tr
