Un adolescent de 18 ani, din Moisei, a fost internat la spital în stare gravă, după ce o scândură dintr-un gard i-a străpuns pieptul în urma unui accident rutier petrecut joi dimineaţa, în jurul orei 1.30, pe raza localităţii.
La volanul autoturismului marca Ford se afla Vasile K., 20 de ani, şofer începător, care a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în gardul unei gospodării din Moisei. La faţa locului, poliţiştii au constatat că şoferul, din localitatea Poienile de sub Munte, venind dinspre Borşa spre Vişeu de Sus, a încercat să depăşească un autoturism care se afla în faţa sa. Neavând suficientă experienţă în conducere, Vasile K. a pierdut controlul autoturismului, iar Fordul condus de el a ieşit de pe şosea şi a intrat violent în gardul unei gospodării.
Operat la Vişeu, trimis la Baia Mare
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Ioan T., de 18 ani, din Moisei, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturism. Victima nu avea centura de siguranţă în momentul producerii accidentului şi a suferit grave vătămări corporale.
Tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Vişeu de Sus cu scândura în piept. „Tânărul a fost adus în stare gravă la spital. A fost suspus imediat unei intervenţii chirurgicale, pentru că avea în piept bucăţi de lemn. A fost stabilizat şi trimis la Baia Mare pentru investigaţii suplimentare“, a declarat medicul care l-a operat, Artur Pâslaru, specialist chirurgie generală.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să se propună soluţia legală corespunzătoare.