Sistemul de notare la cea de-a doua probă a sesiunii de toamnă a BAC-ului, cea de competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, a dat mari bătăi de cap candidaţilor. Sursa: VLAD STĂNESCU
După ce la prima probă a examenului de Bacalaureat, mulţi elevi au venit îmbrăcaţi ca la plajă, unii dintre ei fiind trimişi acasă să se schimbe, nici la cea de-a doua examinare, cea de competenţe lingvistice într-o limbă străină, situaţia nu a fost diferită. Garderoba a fost similară, coflictele cu profesorii s-au mai atenuat, însă modul de notare nu pare să-l înţeleagă nimeni. Dacă la prima probă, sistemul de notare era mai clar, iar promovarea asigurată, acum notarea se face cu litere, iar examenul se întinde pe două zile, motiv pentru unii să rateze proba.
Sistem de notare atipic: A1, A2, B1, B2
Îmbracaţi lejer, cu pantaloni scurţi şi tricouri sau maieuri care să lase la vedere tatuajele, elevii veniţi la examen la Colegiul Economic "A. D. Xenopol" din Bucureşti, s-au afişat fără prea mari emoţii în faţa comisiilor de evaluare.
"Nu sunt prea grele exerciţiile la engleză. A trebuit să venim două zile la rând: prima oară am scris un text, apoi am ascultat un interviu în engleză şi trebuia să rezolvăm nişte cerinţe cu răspunsuri de tip grilă, după care am venit şi azi să ne mai întrebe câte ceva, să vadă cum vorbim în engleză", ne-a declarat Marian, unul dintre candidaţii de la Colegiul Economic "A. D. Xenopol" din Capitală.
Întrebaţi de calificativele obţinute, majoritatea se uită cruciş, aşteaptă listele oficiale şi dezbat până atunci despre ce fel de "note ciudate" vor primi. Unii sunt de părere că vor primi calificative ca la prima probă (mediu, avansat, experimentat), alţii ştiu că se numesc altfel(A1, A2, B1, B2), însă nau înţeles care e calificativul cel mai bun.
Există şi elevi care n-a