Sute de persoane rămase fără un loc de muncă şi-au depus, ieri, CV-ul la un târg de joburi organizat cu bani de la UE. Evenimentul, găzduit la sediul Primăriei Sectorului 4, se va desfăşura până mâine, după care, în weekend, se va muta în Parcul Lumea Copiilor.
Dispuşi să lucreze cam în orice domeniu, după ce s-au chinuit luni bune să se reangajeze, sute de bucureşteni au venit, ieri, cu CV-ul în mână la târgul organizat în sediul Primăriei Sectorului 4 de pe strada George Coşbuc.
Organizatorii au pus la bătaie aproximativ o sută de joburi în domenii precum comerţul, construcţiile, turismul, IT sau mass-media, atât în ţară cât şi în Maroc sau Anglia. Chiar dacă oferta de joburi nu este prea generoasă, şomerii pot să se înscrie la cursuri de recalificare în domeniul alimentaţiei publice, vânzări sau pentru antreprenoriat.
O lună de recrutări
Târgul este deschis până vineri inclusiv, dar cei care nu au timp să ajungă pe strada Coşbuc pot merge în weekend în Parcul Lumea Copiilor, unde vor fi înfiinţate patru puncte de informare şi de înscriere la cursurile gratuite de calificare profesională. “Am făcut evenimente toată luna. Am informat despre posibilităţile de reconversie profesională 15.000 de persoane din Bucureşti. În cadrul cursurilor noastre, din care o parte vor începe în septembrie şi alta - în octombrie, practica se va face la mari lanţuri hoteliere care îi vor şi angaja pe cei mai buni. Chiar dacă nu mai sunt joburi acum, aceştia intră în baza noastră de date”, a explicat Dana Şerban, general manager la Succes HR TGM, firma care organizează proiectul de recrutare pe fonduri europene.
Copiii şomeri, părinţii se recalifică
Cristina a lucrat în contabilitate până acum un an, când a rămas fără job. Cam tot de atunci îşi caută un loc de muncă. “Acum, pe vremurile astea, mă angajez în orice, nu mă uit la ce trebuie să fac. Când ai