Posibilitatea de a câştiga în doar două săptămâni echivalentul unui salariu minim pe economie i-a motivat pe mulţi gălăţeni să devină recenzori. Pentru că printre documentele care le sunt solicitate se numără şi cazierul judiciar, de câteva zile în curtea sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean se formează cozi de zeci de persoane.
Culmea este că la începutul săptămânii autorităţile se plângeau că duc lipsă de solicitanţi dornici să participe la recensământul populaţiei şi locuinţelor.
La Galaţi, într-o lună şi jumătate s-au înscris pentru a intra în rândurile recenzorilor 700 de persoane, adică ceva mai mult de jumătate din necesar, iar acum serviciul de statistică din cadrul Primăriei face faţă cu greu solicitărilor. Autorităţile au prelungit data limită de înscriere până la sfârşitul acestei luni.
"Sunt studenţi mulţi şi pensionari, până în prezent.", a spus Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.
Printre cei care vor să câştige 50 de lei pe zi participând la recensământ sunt şi şomeri. „Am venit să-mi iau cazierul pentru că vreau să fiu recenzor. Am nevoie de bani pentru că n-am cu ce să-mi întreţin copiii", ne-a spus Cornelia Aurelia Lipa, şomeră.
La imensa coadă de la Poliţie se aflau, ieri, şi salariaţi care, pentru a face un ban în plus, erau dispuşi să-şi sacrifice concediul de odihnă pentru recensământ.