Muncitorii au compactat toate straturile necesare pavării carosabilului, iar o treime din suprafaţa pieţei a fost deja aşternută cu cuburi bazaltice aduse de la Racoş. Cablurile de date, telefonie şi alte elemente de reţelistică au fost retrasate în jurul pieţei, iar troiţa a fost pictată şi reabilitată.
Lucrările din Piaţa Unirii sunt în plină desfăşurare. 30 de muncitori lucrează zilnic pentru a transforma cei 6.350 de meri pătraţi în spaţiu pietonal. Lucrările au început la sfârşitul lui iunie, dar echipa de construcţii a tras tare şi a reuşit să finalizeze etape bune din construcţie. Au decopertat asfaltul, au înlăturat betonul de sub asfalt. Excavatoarele au săpat 60 de centimetri sub nivelul asfaltului, pentru a monta sistemul rutier. „Au fost necesare lucrări de excavare şi de compactare, apoi s-au făcut completări cu umplutură cu balast şi balast stabilizat, iar acum pavajul se montează într-o şapă uscată de nisip compactat şi afânat”, a declarat ing. Costică Coman, şef şantier.
Proiectul a fost ţinut pe loc de lucrările de reţelistică, dar chiar şi aşa termenul de predare va fi scurtat cu două luni. „Am avut probleme foarte mari din cauza reţelelor, pentru că întregul subsol al pieţei a fost împânzit de tot felul de conducte de apă, canalizare, gaz, electrică, telefonie, fibră optică. Toate au fost scoase de pe platformă şi au fost dirijate astfel că acum ele nu mai sunt la o adâncime periculoasă”, a precizat Coman.
Acum, muncitorii lucrează la pavajul străzii. 762.000 de pietre cubice cu latura de 8 centimetri au fost prelucrate din bazaltul adus de la Racoş. „Am început să montăm piatra cubică, iar cam 30% din piaţă a fost deja amenajată”, a subliniat ing. Liliana Horga, director adjunct la Direcţia Tehnică a Primăriei Braşov.
Proiectul amenajării pieţei se ridică la valoarea de 2,8 milioane lei, iar dacă vremea va ţine cu