Steve Jobs nu a murit și nici nu a anunțat că va candida la președinția Statelor Unite. Și, totuși, Steve Jobs este astăzi pe prima pagină a omenirii. Mai important decât Libia, mai proeminent decât Angela Merkel, mai trist decât căderea euro. A anunțat doar că renunță la poziția executivă de la Apple și, ieri-dimineață, ecranul monitoarelor din întreaga lume s-a și umplut de lacrimi. „Internetul plânge“, scria mare CNN, deși Jobs va rămâne la Apple în poziția de președinte al comitetului director. Internetul plânge, deși vestea nu e surprinzătoare, fiind vorba de un om diagnosticat acum șapte ani cu cancer pancreatic, al cărui ficat a fost transplantat acum doi ani și care și-a luat ultimul concediu medical în ianuarie 2011.
Internetul plânge nu pentru că managerul Steve Jobs a plecat dintr-o funcție, ci pentru că Eroul său a căzut în genunchi: „Am spus întotdeauna că, dacă va veni o zi în care nu-mi voi mai putea îndeplini îndatoririle ca CEO Apple, voi fi primul care vă va spune asta. Din nefericire, acea zi a venit“. În acest „plâns“ e mult sentiment și puțină rațiune. Oamenii au avut întotdeauna nevoie de mituri vii, de eroi pe care, privindu-i, să-și poată spune-n barbă: „Uite-l pe ăsta: e dovada că trăim în cea mai bună dintre toate epocile posibile“. În fiecare dintre acești eroi s-au reflectat cele mai puternice aspirații ale unei generații. S-a întâmplat cu Freud și cu pretenția de a decripta mecanismele psihicului. S-a întâmplat cu Einstein și cu reușita unor descoperiri fizice epocale. S-a întâmplat cu Stephen Hawking și cu ambiția de a explica infinitul. Steve Jobs nu este nici primul, nici ultimul din această galerie de Eroi care au dominat decenii imaginarul colectiv.
O dominație care s-a impus nu prin geniul acestor indivizi, ci prin mecanismul mediatic care identifică fără greș personajul principal în care se întrupează dorințele noastre
