Biografia poetului, traducătorului şi publicistului Taşcu Gheorghiu (1910–1981) e incompletă, derutantă şi dificil de reconstituit fără o cercetare, riguroasă, a documentelor şi materialelor de arhivă.

Informaţiile şi precizările privind biografia, bibliografia şi, mai ales, itinerariul său literar şi cultural, pe care le-am întâlnit în câteva interviuri1 şi confesiuni, parcimonioase, se cuvin a fi controlate cu prudenţă şi neîntârziat restituite.

Biografii2 săi sunt scrupuloşi, prudenţi şi apelează, în exclusivitate, la izvoare secundare, întrucât cele primare nu sunt, încă, publicate.

Unele note, ştiri şi precizări referitoare la biografia sa întâlnim în corespondenţa pe care a purtat-o cu Ion Barbu, Pericle Martinescu, Radu Boureanu, Virgil Teodorescu, Oscar Lemnaru, Mircea Pavelescu, Ion Ureche, Vlaicu Bârna, Saşa Pană, Veronica Porumbacu, Aurel Baranga, Vasile Nicolescu şi alţii.

Epistolele trimise poetului, prozatorului, eseistului şi memorialistului Pericle Martinescu (1911–2005) impresionează printr-o dezarmantă sinceritate, prin evocarea anilor de studenţie şi, desigur, prin câteva creionări memorabile a vieţii universitare interbelice.

Un caz singular îl reprezintă Ion Ureche, coleg şi bun amic al lui Pericle Martinescu, cât şi al lui Taşcu Gheorghiu, ce devenise unul dintre cei mai apreciaţi şi preţuiţi studenţi ai profesorului Tudor Vianu, care nu a ezitat, în acele momente tulburătoare, să-l trimită la Paris, pentru a studia şi a se specializa în Estetică.

Tinerii scriitori Taşcu Gheorghiu şi Pericle Munteanu rămân în ţară şi suportă cu stoicism abuzurile imprevizibile ale unui regim totalitar, iar eseistul, traducătorul şi jurnalistul Ion Ureche se stabileşte, definitiv, la Paris, unde nu izbuteşte să se impună decât prin câteva echivalenţe franceze ale unor poezii româneşti, care i-au atras simpatia şi recunoaşt