„Adevărul“ face radiografia secvenţelor erotice din cinematografia românească. Cum a înmugurit fiorul erotic în sălile de cinema ale anilor ’50-’60 şi cât mai şochează nuditatea în filmele de azi. Decolteuri largi, umeri goi, sâni primăvărateci şi săruturi deloc paterne. Toate au trecut de cenzura comunistă şi au rulat pe ecranele patriei.
La un an după ce fraţii Lumière au inventat imaginile în mişcare (1895), un francez pe nume Eugene Pirou s-a gândit să folosească această nouă tehnică nu pentru a filma trenuri şi oameni ieşind din fabrici, ci pentru a prinde în cutia magică gesturile unei femei care se dezbracă. Aşa a apărut în 1896 prima peliculă, de şapte minute, cu imagini erotice.
De atunci, femeile, cu precădere, dar şi bărbaţii au continuat să se dezbrace în faţa camerei de filmat. Chiar în aceste momente, milioane de ochi din întreaga lume privesc imagini în mişcare cu femei şi bărbaţi goi. Dar românii? Cum au început să se dezbrace românii în filme? Despre asta şi despre unde am ajuns cu erotismul am discutat cu mai mulţi oameni din lumea cinemaului românesc.
110 secunde cu Cristi Puiu
E puţin erotism în cinematografia românească. Unii cred că lipseşte chiar cu desăvârşire şi că nu avem decât nişte apropieri mai mult sau mai puţin brutale între bărbaţi şi femei. Aceste apropieri, aşa cum sunt ele, spun multe despre plămădeala din care e făcut poporul român. E mai clar ca într-o carte de istorie. Totul începe în comunism cu un viol, urmează anii grei de ceauşism cu dragoste pe întuneric şi prin haine căci era frig. Vine democraţia şi lumea leapădă hainele într-o hăhăială miştocărească. Se ajunge la sex cu copii („Patul conjugal", de Mircea Daneliuc), sex în Dacii Break pe Calea Victoriei („Această lehamite", tot de Mircea Daneliuc), sex pentru o butelie şi o repartiţie de casă („Şobolanii roşii", de Florin Codre). Violurile
