Cancerul i-a semnat retragerea de la şefia Apple, companie pe care a fondat-o după ce şi-a vândut microbuzul Volkswagen şi a dus-o recent pe culmile gloriei. Sursa: AP
Când spui Walt Disney te gândeşti la celebrele desene, când spui Henry Ford - la maşina creată de el. Însă când spui Apple, te gândeşti la Steve Jobs (56 de ani), chiar dacă numele său nu se găseşte deloc în cel al mărcii. Nu puţini oameni se pot lăuda cu asta. Produsele Apple se vând fantastic de bine pentru că oamenii au încredere în acest copil orfan şi adoptat, care a urcat pe scările carierei prin ambiţie şi geniu, pentru ca viaţa să-i joace din nou o festă.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Steve Jobs şi-a dat demisia de la conducerea Apple
Lumea Apple - "nu-i rău deloc pentru un orfan"
Ieri, Steve Jobs a anunţat că se retrage din funcţia de CEO a Apple, companie pe care a înălţat- o pe culmile gloriei în ultimii ani. N-a spus de ce. Însă nici nu avea de ce, menţiunea ar fi fost redundantă cu soarta: are cancer pancreatic. La câteva minute după ce anunţa că se retrage, bloggerul american de IT Johnny Evans, încă într-o stare de şoc, a ţinut să fie solemn şi să se exprime simplu: "Vă mulţumesc, domnule, pentru tot ce aţi făcut pentru avansul tehnologiei umane... Nu-i rău deloc pentru un copil orfan".
Un vizionar formidabil
"Dacă retragerea aceasta înseamnă că va călări spre Apus, este o problemă serioasă pentru Apple, deoarece este un vizionar formidabil", spune David Wertheimer, care a lucrat cu Jobs la NeXT, companie fondată de Jobs după plecarea sa de la Apple, la mijlocul anilor ’80. Însă, crede Wertheimer, Jobs, acum director al companiei, va continua să se ocupe de produsele Apple. Totuşi, înlocuitorul lui Jobs, Tim Cook, va trebui să preia controlul încetul cu încetul, aşa cum se desprinde un copil pe bicicletă de mâna tatăl