Există individualităţi artistice care marchează arta interpretativă într-o manieră atât de personală încât reuşesc să îi retraseze acesteia dimensiunile şi să rămână în conştiinţa publicului ca repere inconfundabile ale măiestriei instrumentale.

Un asemena etalon al integrităţii şi desăvârşirii pianistice este Alfred Brendel. Artistul austriac nu este doar unul dintre marii maeştri ai claviaturii pe care a doua jumătate a secolului XX şi începutul acestui nou mileniu îi are dar şi o personalitate complexă cu procupari în domeniul poeziei, picturii şi al filosofiei. Nu este aşadar întâmplător faptul că deseori a fost catalogat drept un intelectual al pianului, un spirit aflat perpetuu în căutarea construcţiei ideale şi a articulării clare a ideilor. Teritoriile în care acest mecanism personal de investigare s-a manifestat cu predilecţie l-au constituit creaţiile lui Haydn, Mozart, Beethoven şi Schubert. Interpretările sale memorabile de altfel, au devenit referinţe în domeniu şi au rescris canonul redării performante a spiritului clasicismului şi al romantismului muzical timpuriu.

Artistul este una dintre figurile emblematice ale pianisticii de azi şi faptul că Festivalul Internaţional George Enescu a pus la dispoziţia publicului o întâlnire inedită cu Alfred Brendel în cadrul unei conferinţe întitulate “Lumini şi umbre în interpretare” reprezintă o iniţiativă care onorează această manifestare şi încă o dată, Ateneul Român. Intrat deja în al nouălea său deceniu de viaţă Alfred Brendel aduce cu sine o experienţă legendară şi care tezauriezeaza una dintre cele mai spectaculoase reuşite pianistice ale deceniilor de sfârşit ale secolului XX.

După amiază de luni, 12 septembrie ar putea deveni o zi a revelaţiilor muzicale pentru toţi cei interesaţi de înţelegerea universului armoniei sonore şi a perfecţiunii expresiei sunetului precum şi de încercări