Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nori grei de furtună deasupra burselor: o prăbuşire gravă s-ar putea produce în doar câteva săptămâni

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 august 2011 ·

Preşedintele Germaniei a atacat dur programul prin care Banca Centrală Europeană (BCE) cumpără obligaţiuni ale statelor lovite de criză, singurul care ţine sub control costurile de fianţare ale acestor ţări, preţurile la care băncile îşi asigură datoria contra defaultului au atins niveluri istorice, iar instituţiile de credit sunt tot mai neîncrezătoare una în cealaltă.

Toate acestea ar putea provoca, în numai câteva săptămâni, o prăbuşire a burselor mai severă decât cea care a urmat colapsului băncii americane Lehman Brothers, avertizează bancherii.

Preşedintele Germaniei atacă dur BCE, instituţie condusă de francezul Jean-Claude Trichet

Preşedintele Germaniei, cea mai mare economie europenă şi vocea cu cea mai mare greutate în deci­ziile zonei euro, a caracterizat ca ilegal programul prin care BCE cumpără începând cu luna mai a anului tre­cut obligaţiuni emise de statele cele mai lovite de criză pentru a le facilita accesul la finanţare, scrie Financial Times. "Pun la îndoială legalitatea programului BCE de cumpărare de obligaţiuni ale statelor individuale", a spus preşedintele german Christian Wulff.

Până în prezent, BCE a cheltuit 110 mld. euro pe datorii suverane. La începutul lunii, instituţia a început să achiziţioneze obligaţiuni italiene şi spaniole pentru a preveni creşterea randamentelor acestora.

Săptămâna trecută, achiziţiile s-au ridicat la 14,3 mld. euro, faţă de 22 mld. euro săptămâna anterioară. Declaraţia preşedintelui german reprezintă cel mai dur atac de până acum la adresa programului BCE şi subliniază îngrijorările din Germania referitoare la politizarea gardianului monedei euro.

Tratatele Uniunii Europene interzic BCE să cumpere direct de la statele emitente obligaţiuni, explică preşedintele. Însă banca achiziţionează datorii de pe piaţa secundară. Interdicţia ca băncile centrale să finanţeze guver

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 26 minute
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 53 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 4 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 38 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 45 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°