Trecând vara aceasta, în drum spre mare, prin Medgidia (oraş pe care îl consider proprietatea literară a lui Cristian Teodorescu), mi-am adus aminte că aici a locuit temporar şi a lucrat ca electrician Valentin Şerbu (n. 20 iulie 1934 – m. 29 ianuarie 1994). Originar din Tulcea, el a fost exmatriculat din liceu şi arestat, la vârsta de 17 ani, din motive politice, după care a făcut 3 ani de închisoare. La Medgidia s-a aflat, în perioada 1955–1961, ca proscris.
Cu toată această biografie fracturată, a devenit unul dintre cei mai valoroşi prozatori satirici din câţi am avut. În anul 1971 a debutat cu volumul de schiţe Provinciale, care a surprins prin siguranţa stilului. Cu o ironie distantă, rezistând mereu tentaţiei de a stabili între sine şi cititor o complicitate amuzată, scriitorul evocă în acest volum personaje situate la periferia existenţei, drogate cu iluzia că participă la rezolvarea marilor probleme ale lumii. Cel mai adesea este vorba de provinciali cu veleităţi artistice sau ştiinţifice.
În 1972, lui Valentin Şerbu i-a apărut romanul Expediţia, construit cu mijloace satirice şi picareşti şi având ca protagonişti câteva personaje de aceeaşi factură. Deşi bazat pe simetrii care dau o impresie de arhitectonică, romanul suferă de o anumită diluare, explicabilă în primul rând prin faptul că scriitorul are aptitudinea de a realiza scene memorabile, dar nu şi pe aceea de a le înlănţui în mod necesar, de a urmări evoluţii complexe. Oricum, în roman se ajunge la o înţelegere mai consecvent estetică a spaţiului provincial, desemnat nu atât prin străzi înguste şi curţi cu mulţi locatari, cât printr-o discrepanţă tragicomică între aparenţa de onorabilitate, de înţelepciune a personajelor şi existenţa lor nerelevantă. Provincia se eliberează astfel de orice determinare geografică şi devine o realitate umană, un stil de viaţă.
Nuvelele din volumul
