Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma care demola turnul de la Spitalul Judeţean nu avea autorizaţiile necesare

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2011 ·

Ancheta în cazul tânărului decedat în accidentul de muncă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Alexandru Căciulan, se apropie de final. Concluziile la care au ajuns inspectorii ITM sunt surprinzătoare. Vinovaţii de moartea lui sunt pasibili de închisoare pentru omor din culpă, dar pot primi, totodată, amenzi usturătoare de la inspectorii ITM Giurgiu.

Moartea tânărului Alexandru Căciulan, în incidentul de la Spitalul Judeţean Giurgiu, a fost anchetată şi de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Giurgiu. La finalizarea anchetei, aceştia au constatat o serie de nereguli, mare parte dintre acestea fiind „recidive” ale unui control efectuat cu ceva timp în urmă, la aceeaşi firmă EuroGroup SRL Giurgiu. Conform declaraţiilor lui Petre Savelie, director al ITM Giurgiu, neregulile găsite se referă la inexistenţa instructajului de protecţia muncii înainte de începerea lucrării. De asemenea, nu au fost evaluate riscurile lucrării, zona nu era semnalizată corespunzător, echipamentul de protecţie lipsea, cu excepţia căştii.

Au încercat să demoleze turnul cu o basculantă

„În asemenea cazuri, legea prevede ca la locul lucrării, lângă muncitori, să fie prezenţi maistrul şi inspectorul intern responsabil cu protecţia muncii”, declara Petre Savelie. Mai mult, înainte de producerea nefericitului incident, fusese folosită, fără reuşită, însă, pe post de contragreutate o basculantă încărcată cu cărămizi, cu ajutorul căreia s-a încercat demolarea turnului-coş prin tragere cu un cablu, în condiţiile în care la interior existau muncitori care efectuau alte operaţiuni.

„Cea mai mare vină a conducerii unităţii, implicit a directorului Andrei Alexandru, o constituie faptul că nu avea autorizaţie pentru demolarea acelui obiectiv, autorizaţie care se eliberează de către Inspectoratul de Construcţii Industriale şi Civile, după cum am fost informat de c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 57 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 38 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum 38 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 16 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°