"Unii de-abia aşteaptă să mă vadă plutind

ca Ofelia cu o coroniţă de ziare pe cap,

dar obosiţi de-atîta imaginaţie

intră-n biografia mea gravi ca-n rezervaţia leprei

gata să delimiteze zonele albe şi să strige:

pericol de contaminare

virus muzical

bacterie purtătoare de lacrimi

cîine cu efect întîrziat

cu ochii holbaţi la şuncile aurii ale Occidentului zice că nu prea i-e foame

cîntă prosteşte ca tonomatul ce refuză moneda

tatăl lui în depoul de locomotive miroase pe-ascuns levănţica

mama lui cară lăzi şi surzeşte treptat (presupunem că nu vrea s-audă)

sora educatoare la o şcoală de debili mintali se simte liberă liberă

despre frate nu se ştie nimic ceea ce-i cu mult mai grav

existenţa acestei familii îl predispune la îngăduinţă

dar are un fel special de a-şi iubi ţara care nelinişteşte

şi nu putem să-i scoatem pămîntul dulce din gură

fără să se surpe bisericile din ţinutul natal".

Nu-i greu de recunoscut autorul acestei splendid-îndrăzneţe poezii, intitulată Biografie săracă şi desprinsă din volumul Democraţia naturii. Ea exprimă 100% natura nonconformistă a lui Mircea Dinescu, fiind o artă poetică exact pe măsura psihologică a poetului.

După aproape un deceniu de la debutul lui editorial, prima tinereţe liberă şi expansivă a lăsat loc unei maturităţi accelerate, mai preocupate de realitatea socială înconjurătoare, pînă la punctul unei maxime angajări etice. La această vîrstă (30 de ani!), Dinescu devine un fel de apărător din oficiu al libertăţii în faţa tribunalului Istoriei înţesat de procurori şi delatori. Poezia lui este acum subversivă, contestatară prin aluzie sau referinţă directă. Apar în ea, în mod uimitor pentru epoca respectivă, teme şi cuvinte tabuizate ideologic, risipite însă cu dexteritate de autor într-un discurs de o vioiciune care năuceşte. As