Nicolescu (CNIPMMR): România avea nevoie de această strategie încă din 1990, fiind un instrument major pentru mediul de afaceri
"Nu este perfectă, pentru că nu se ţine cont suficient că întreprinzătorii au avut criză economică şi nu prevede măsuri speciale care să îi ajute să iasă din criză"
Consiliul propune o loterie a bonurilor fiscale prin care să se combată evaziunea fiscală
Obiectivele pe termen mediu ale politicii fiscale stabilite în cuprinsul Strategiei pentru perioada 2012-2014 sunt legate de simplificarea sistemului fiscal, o politică de administrare fiscală şi diminuarea arieratelor bugetare. Documentul prevede, printre altele, menţinerea cotei unice de impozitare pentru impozitul pe profit şi pe venit, de 16%, dar şi menţinerea actualelor cote de TVA, cu posibilitatea revizuirii cotelor în anii următori în funcţie de evoluţia economiei naţionale.
Preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, a declarat, ieri, că România avea nevoie de această strategie fiscal-bugetară încă din 1990, fiind un instrument major pentru mediul de afaceri. "Această strategie fiscal-bugetară asigură un plus de predictibilitate care era absolut necesar. Are în vedere elementele principale ale mediului de afaceri din perspectivă fiscală şi este structurată pe foarte multe obiective şi modalităţi de acţiune, ceea ce reprezintă o premisă pentru a putea fi implementate relativ uşor. Însă această strategie nu este perfectă, pentru că nu se ţine cont suficient că întreprinzătorii au avut criză economică şi nu prevede măsuri speciale care să îi ajute să iasă din criză. Astfel, va trebui să se aplice simplificările fiscale din strategie", a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
În ceea ce priveşte politica de cheltuieli bugetare promovată pentru perioada 2012-2014, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi