Din această sumă, 20% reprezintă contribuţia Guvernului român, iar 80% contribuţia Uniunii Europene
Ajutorul public acordat pentru un proiect de investiţie nu va putea depăşi 1,5 milioane euro per proiect
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va gestiona un proiect european în valoare de 62,5 milioane de euro, ce prevede modernizarea infrastructurii în vederea prevenirii şi protecţiei împotriva inundaţiilor, informează un comunicat emis, ieri, de instituţie.
Agenţia va primi, în perioada 1 septembrie - 31 octombrie, cererile de finanţare pentru "Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor" (Măsura 125, submăsura c). Fondurile nerambursabile disponibile pentru investiţiile aferente submăsurii 125 c vor fi de 62.500.000 de euro. Din această sumă, 20% reprezintă contribuţia Guvernului României, iar 80% contribuţia Uniunii Europene.
Depunerea cererilor de finanţare se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), zilnic, în intervalul orar 9.00 - 14.00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 31 octombrie 2011, ora 12.00.
Fondurile pot fi solicitate prin submăsura 125 c, de către comune şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva (RNP) pentru investiţii eligibile precum refacerea sistemului de diguri, a albiilor pâraielor, a bazinelor de acumulare, a structurilor de oprire a scurgerilor de apă.
De asemenea, sunt finanţate şi investiţii în reţeaua de canale, a stăvilarelor cu rol de atenuare a viiturilor, consolidarea terenurilor cu risc de alunecări de teren, lucrări de desecare pentru eliminarea excesului de apă survenit în urma inundaţiilor, lucrări de corectare a torentelor.
Submăsura 125 c se încadrează în Axa I - "Lucrări de construcţii, refacere ş