Cei care nu văd bine imagini tridimensionale ar putea suferi de ambliopie (ochi leneş) ori strabism. Medicii ne spun cât să ne uităm la filme 3D ca să nu apară efecte adverse şi cui sunt interzise. Sursa: SHUTTERSTOCK
Deşi isteria 3D a început de câţiva ani, încă nu se cunosc prea bine efectele negative pe care le-ar putea avea asupra sănătaţii. Durerile de cap şi ameţelile sunt cele mai frecvente probleme minore reclamate, însă se speculează că ar putea să cauzeze tulburări neurologice, fiind contraindicate celor cu epilepsie.
Filmele 3D au însă şi părţi bune: copiii care au probleme în a le urmări este posibil să aibă o problemă oftamlogică şi trebuie duşi la medic.
3D-ul ca test de vedere
Viziunea 3D se bazează pe capacitatea ambilor ochi de a se concentra asupra unui obiect şi de a combina cele două imagini vizuale într-o singură imagine clară tridimensională. "Principiul care stă la baza filmelor 3D este acelaşi. Aceeaşi imagine este înregistrată din două unghiuri diferite, folosind două camere, ceea ce face ca fară ochelari să percepem două imagini uşor decalate, iar cu ochelarii speciali să avem senzaţia de profunzime", explică Andreea Ciubotaru, medic oftalmolog la Clinica "Infosan" din Bucureşti.
Conform portalului american 3D Vision & Eye Health, realizat în colaborare cu Asociaţia Americană de Optometrie, capacitatea de a percepe imagini în sistem 3D s-a dovedit a fi un test cu o precizie ridicată în măsurarea unei serii întregi de indicatori ai sănătăţii ochilor, un test mult mai eficient decât cel utilizat de 150 de ani încoace.
"Dacă părinţii sesizează că micuţii lor nu văd în spaţiu (3D), acest lucru poate constitui un semnal de alarmă că au fie ambliopie (un ochi leneş), fie o formă de strabism latent sau manifest care nu le permite să vadă simultan cu ambii ochi. În aceste situaţi
