Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacrificaţi şi favorizaţi, judecată cu dublă măsură pentru restanţierii la căldură

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2011 ·

Reprezentanţii Serviciului de Termoficare se arată intransigenţi cu locatarii blocurilor din Severin, dar au mâinile legate când e vorba de bugetarii cu datorii colosaleInstituţiile publice de interes local şi judeţean au acumulat restanţe totale de aproape patru milioane de lei, sub pavăza unei legi care le protejează de debranşare.

Serviciul de Termoficare din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin a sistat în acest an, în luna mai, alimentarea cu apă caldă a 64 de asociaţii de proprietari din municipiu, care înregistrau restanţe medii sub 300.000 de lei la plata facturilor.

Nouă dintre asociaţii, care nu au achitat încă nimic din sumele datorate, sunt ţinute în continuare la regim de duşuri reci, încă din primăvară.

În timp ce Serviciul de Termoficare ia măsuri dure în cazul locatarilor, instituţiile publice sunt însă libere să acumuleze datorii uriaşe.

Restanţele celor din subordinea Consiliului Local Severin ating un total impresionant: 3.228.952 de lei. Clasamentul este deschis de Colegiul Lorin Sălăjan, cu o notă de plată de 780.996 de lei, potrivit datelor furnizate de Serviciul de Termoficare.

Urmează Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica, care are de achitat 673.416 de lei. În cazul primei unităţi de învăţământ, reprezentanţii ei nici nu recunosc suma revendicată de RAAN.

„Erau 550.000 de lei la finele anului şi, în limita creditelor primite, s-au plătit 150.000. S-au alocat bani de la Primărie, numai că nu sunt destui ca să acopere datoria. De exemplu, Primăria dă 50.000 de lei, iar noi avem de plătit o factură de 100.000.

În plus, noi suntem centru bugetar, avem şi şcolile generale nr. 3, 7 şi 15, dar şi Şcoala de Arte şi Meserii“, a precizat Leontina Niţoi, directoarea Colegiului Lorin Sălăjan.

Reprezentanţii municipalităţii susţin că au alocat bani pentru achitarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Teatrul Masca, din Capitală. Clădirea este în curs de reabilitare FOTO

HotNews acum 33 minute
Pompierii intervin sâmbătă dimineaţă pentru stingerea unui incendiu produs la Teatrul Masca, din Capitală, a cărui clădire este în curs de reabilitare. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la Teatrul Masca, str. Nuvelei. Incendiul se ma

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 10 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 9 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 9 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 8 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 11 ore
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

Estonia a confiscat un petrolier rusesc în Marea Baltică. Ambarcațiunea face parte din flota fantomă a Moscovei

Adevarul acum 11 ore
Autoritățile estoniene au reținut și urcat la bordul unei nave aflate în Marea Baltică, care aparține flotei-fantomă a Rusiei, a anunțat vineri, 11 aprilie, ministrul estonian al economiei și infrastructurii, Kristen Michal.

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 9 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Crin Antonescu, la Chişinău: Dacă eu voi fi preşedinte al României şi voi fi, nu veţi avea la Palatul Cotroceni un prieten, veţi avea un frate! / Un preşedinte indiferent la Bucureşti, care întoarce spatele Europei, e un dezastru pentru Rep. Moldova

News.ro acum 13 ore
Crin Antonescu, candudatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Chişinău, că dacă va fi preşedinte al României şi va fi, nu vor avea la Palatul Cotroceni un prieten ci vor avea un frate. El i-a îndemnat pe moldove

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

0°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°