Dotat atât cu o inteligenţă deosebită, cât şi cu o tulburare de personalitate borderline, atestată de o analiză psihologică întocmită de specialişti ai CIA, Gaddafi a reuşit să se menţină mai bine de patru decenii la conducerea ţării sale, folosind mijloace de o brutalitate greu de imaginat.
"Violenţele recente ale regimului Gaddafi împotriva unor civili neînarmaţi au dus la pierderea loialităţii multora dintre membrii armatei şi ai corpului diplomatic", susţine Jerrold M. Post, fost analist CIA şi acum un reputat profesor de psihologie politică la Universitatea George Washington, în ediţia recentă a publicaţiei Foreign Policy.
Poate că la prima vedere afirmaţia lui Post pare corectă; într-adevăr, o mare parte dintre foştii aliaţi şi prieteni ai dictatorului libian s-au dezis de acesta în urma încercărilor brutale de înăbuşire a revoltei populare care a cuprins ţara nord-africană la jumătatea lunii februarie.
Însă afirmaţia profesorului american este nu numai naivă, ci complet eronată; Muammar Gaddafi a fost încă de când a preluat puterea în Libia, în 1969, unul dintre cei mai sângeroşi conducători, nu numai din Africa, dar din întreaga lume. Este greu de crezut că apropiaţii săi nu au avut cunoştinţă de uciderile în masă ale deţinuţilor politici şi de execuţiile televizate la oră de maximă audienţă care au avut loc în Libia de la începutul anilor '70 până nu demult. Departe de a fi doar un „nebun" remarcabil mai ales prin anti-americanismul său agresiv şi prin costumaţiile bizare, Gaddafi a fost un dictator de modă veche, care nu s-a sfiit niciodată să folosească violenţa pentru a scăpa de adversari politici reali sau presupuşi şi pentru a induce groaza şi teroarea în minţile şi inimile supuşilor săi.
Tribunale populare şi execuţii publice
Când în Europa şi Statele Unite se discută despre „crimele lui Gaddafi", cel mai probabil este v