Aştept să se întâmple ceva. Nici eu nu ştiu exact ce. Dar e aşa de bine să fii activ, fiind cât de pasiv poţi tu. Să staai, să staai, să tot stai… având impresia că alergi.

Îmi vin în minte tot felul de imagini şi sunete. Ca şi cum un copil neastâmpărat a pus mâna pe telecomanda ce îmi controlează creierul şi acum o butonează, plin de încântare… Încerc să prind din zbor idei, să duc la capăt măcar un cuvânt din marea de vorbe ce se învârt haotic. Nicio şansă! Pe când cred că am găsit, în sfârşit, virgula sau punctul, îmi dau seama că era doar o cratimă la final de rând, dar, paradoxal, continuarea nu mai vine.

Cu toate că ar trebui să mă panicheze lipsa de control, eu mă înfrupt din bulversarea de vocale şi consoane. Să îmi fi fost atât de dor de cuvinte, încât mă bucură acum şi simple litere? Sau am găsit în final răspunsul la întrebări pe care nici nu le pusesem? Habar nu am, că doar nu pot gândi!

Oare ce voiam să spun? Dacă voi nu ştiţi, eu de unde să ştiu? Care parte nu o înţelegeţi? Consider că am fost extrem de coerentă, în incoerenţa mea! Doar nu-s eu de vină că voi vă încăpăţânaţi să vă urmaţi şirul gândurilor, să aveţi sintaxă şi logică şi… Ei, bine, aţi intrat în altă dimensiune. E drept, nesemnalizată! Dar voi, voi de ce nu vă uitaţi pe unde mergeţi? Ar fi trebuit să vă daţi seama că e ceva în neregulă de când aţi conştientizat că mă priviţi cu capul în jos, că unde era dreapta acum e stânga. Ba-i dreapta!…Ba nu, e stânga!

Off, cine vă pune să încercaţi, încontinuu, să deţineţi controlul?!? Uite ce bine e de mine: văd totul clar şi nici măcar nu-mi pasă că ar putea fi doar o iluzie… Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Aştept să se întâmple ceva. Nici eu nu ştiu exact ce. Dar e aşa de bine să fii activ, fiind cât de pasiv poţi tu. Să staai, să staai, să tot stai… având impresia că alergi.

Îmi vin în minte tot felul de