Exista teme, probleme sau situatii de viata, de regula chestiuni esentiale, in care, pur si simplu, nu ai nevoie de prea mult timp de gandire ca sa iei o decizie.
Se cheama atunci ca "faci uz" (Patapievici a scris in anii '90 un admirabil eseu pe aceasta tema) de o optiune prealabila. Adica, de o solutie care, de la un anumit nivel de dezvoltare a constiintei personale, sociale sau politice, devine implicita, devine clara, devine luminoasa. Cat de mult timp de gandire ti-ar trebui, ca sef de stat sau fie si ca simplu cetatean, sa raspunzi la intrebarea daca ai vinde pe nimic bogatiile tarii tale? Cat de mult trebuie sa cumpanesti daca poti sa fii de acord cu schilodirea uneia dintre cele mai frumoase si mai istorice zone ale tarii tale? Cati ani de framantari te-ar apasa, daca decizia pe care trebuie sa o iei are drept consecinta iremediabila afectarea unor bunuri de patrimoniu unice? Cat sa te tot codesti, pana a le spune clar, daca esti sau nu de acord cu cianurarea aurului Apusenilor, cu efecte greu de apreciat pe termen mediu si lung, cand ai in fata o nesfarsita lista cu accidente ecologice de cea mai mare gravitate, petrecute in tari de prim rang ca dezvoltare economica si ca institutionalizare a grijii pentru mediu?
Fortat de societatea civila, de oameni din interiorul partidului sau, precum si de eurodeputatul Monica Macovei, de actiunile recente ale ministrilor maghiari din guvernul pe care il conduce si, mai nou, de o luare de pozitie a presedintelui Traian Basescu, care l-a cam pus cu spatele la zid, premierul Emil Boc spune ca, desi "nu e fan" al proiectului Rosia Montana Gold Corporation, "voi vedea cum vor evolua discutiile pe marginea acestui subiect si imi voi face un punct de vedere". Tema tergiversarii nu e noua in cazul Rosia Montana. Experti de mediu, ministri de resort, premieri dupa premieri si guvernari dupa guvernari au amanat
