Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Nu ma pricep la turism. Nici turismul electoral nu ne-a iesit

Publicat in Ziare.com, vineri 26 august 2011 ·

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Mamaia, cu ocazia lansarii

programului pentru turism al USL, ca nu se pricepe la turism, dovada ca nici turismul electoral nu i-a iesit.

"Nu sunt un specialist pe turism. Nici pe turism electoral nu ne-a iesit la Neamt", a spus Ponta. Liderul PSD s-a plans ca in calitate de turist ajunge cu greu la obiectivele pe care ar dori sa le vada.

"Am reusit sa vad foarte greu manastarile fortificate din zona Sibiului, dar le-am vazut pentru ca am fost la raliuri. Cu masina normala nu am reusit. In rest, ma uit si eu pe Eurosport sa vad ca avem o tara frumoasa. La fel si pe CNN, printre Gaddafi si ce se mai intampla", a spus Ponta referindu-se la cele doua televiziuni cu care Ministerul Turismului si Dezvoltarii, condus de Elena Udrea, a incheiat parteneriate de promovare in campania "Romania - Land of Choice".

"Toata lumea imi spune ca nimeni in Europa nu are delta, nici noi nu o sa mai avem delta in curand. E greu sa va inchipuiti harnicia cu care distrugem Delta Dunarii, harnicie care ne-ar prinde foarte bine in alta parte. In rest, ce sa aratam turistilor? Cea mai frumoasa cetate din Romania, obiectiv istoric, cetatea de la Poenari?

De cativa ani ii rog pe colegii mei de acolo sa faca un sistem prin care sa se poata ajunge la cetate si mi-au aratat ca in Romania s-au gasit mostenitorii lui Vlad Tepes care si-au luat terenul de sub cetate si nu au cum sa construiasca acolo. Acum trebuie sa-i gasim pe mostenitorii lui Vlad Tepes, sa-i aducem pe calea cea dreapta, adica sa-i imparta in doua cete, in nebuni si in misei, sa poata sa construiasca sa ajunga cineva la cetate", a mai spus Ponta.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Mamaia, cu ocazia lansarii

programului pentru turism al USL, ca nu se pricepe la turism, dovada ca nici t

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 50 minute
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 5 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°