Harvard este şi în 2011 cea mai bună universitate din lume, pentru al nouălea an consecutiv.
A doua poziţie din clasament este ocupată de Stanford University, urmată de Massachusetts Institute of Technology. University of California, Berkeley coboară pe poziţia a patra în acest an, după ce a fost cotată a doua cea mai bună universitate din lume, în anul precedent (2010).
Poziţia a cincea în top este revendicată şi în acest an de University of Cambridge. Nicio universitate românească nu figurează în 2011 în primele 500 de universităţi din lume. Deşi România nu a intrat niciodată în top 500, în 2011, în premieră, este analizată performanţa unei universităţi româneşti. Este vorba de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (UBB).
“În acest an, pentru prima dată în istoria acestui clasament mai exclusivist, o universitate românească apare vizibilă în analiza ARWU, deşi nu intră încă în Top-500. Această universitate este Universitatea Babeş-Bolyai“, scria Profesorul Daniel David pe blogul său.
Vizibilitatea UBB în clasamentul Shanghai 2011 înseamnă, concret, că Universitatea Babeş-Bolyai figurează între cele 1.200 de universităţi analizate, drept care se află printre primele 5%-6% universităţi la nivel internaţional, explică profesorul David pe blogul său.
Universitatea Jiao Tong din Shanghai a publicat topul primelor 500 de universităţi din lume, funcţie de performanţa ştiinţifică. Top Shanghai este printre cele mai reprezentative clasamente internaţionale din domeniu.