Săptămâna trecută cu ocazia unei şcoli de vară de la Sulina, preşedintele Traian Băsescu afirma că soluţia pentru continentul nostru ar fi crearea Statelor Unite ale Europei. Prin centralizarea unor competenţe fiscale şi economice la nivel european, problemele economice şi financiare din zona euro ar putea fi reglate iar managementul unor crize viitoare ar putea fi unul mult mai bun. Cu alte cuvinte, pentru ca Uniunea Europeană să nu se prăbuşească sub propia greutate acumulată datorită drumului parcurs deja pe calea integrării, este nevoie de şi mai multă integrare.

Desigur, după cum observa şi preşedintele, avem o mare problemă: politicienii capabili să îşi convingă propriile naţiuni de necesitatea acestui demers lipsesc aproape cu desăvârşire. Iar aceasta are cauze multiple. Mai întâi, după cum majoritatea comentatorilor au observat deja, convergenţa sporită nu avantajează pe toată lumea în mod egal. Având situaţii de pornire diferite, impactul aceleiaşi politici va fi unul variat iar susţinerea unei integrări europene şi mai aprofundate este greu de imaginat în asemenea condiţii. Dar poate problema cea mai mare dincolo de aspectele tehnice este, aşa cum afirmam şi într-un alt articol, lipsa unui univers politic comun fondat pe mitologii politice împărtăşite care să permită alegătorilor din Lisabona, Portugalia să se identifice şi să se solidarizeze în lupta politică cu alegătorii din Bucureşti, România.

Acest ultim amănunt este crucial deoarece atrage atenţia asupra faptului că o integrare europeană totală nu poate fi realizată în absenţa unor mişcări politice pan-europene. Doar acestea ar putea da substanţă unui asemenea nivel ridicat de integrare, în acelaşi timp asigurând Uniunii Europeane un conţinut democratic suficient de puternic pentru a preveni formarea unor monopoluri de putere netransparente ale super-tehnocraţilor de la centru.

În