Un document descoperit în biroul premierului libian Baghdadi al-Mahmoudi, din Tripoli, arată că preşedintele Muammar Gaddafi se temea de o invazie a trupelor Statelor Unite ale Americii, după ce a fost avertizat de lobbyiştii din SUA cu privire la o tentativă a americanilor de a pune sfârşit dictaturii lui Gaddafi.
Documente secrete de la Tripoli obţinute de Guardian arată încercările disperate ale guvernului libian în ultimele luni de a influenţa Statele Unite şi opinia publică mondială. Regimul a încercat să îl convingă pe congresmenul democrat Dennis Kucinich - care a votat împotriva acţiunii militare a NATO în Libia şi s-a opus războiului din Irak - să viziteze Tripoli în cadrul unei "misiuni de pace" organizate în grabă. Guvernul libian s-a oferit să îi plătească toate cheltuielile lui Kucinich legate de această deplasare.
Acţiunile de lobby ale lui Kadhafi desfăşurate pe ascuns au avut loc deoarece regimul credea că Statele Unite plănuiesc invadarea Libiei.
Sufyan S. Omeish, un angajat al Consiliului pentru Popoarele din Orientul Mijlociu, din Los Angeles, a trimis în 22 iunie un e-mail către premierul Baghdadi în care avertiza privind o posibilă invazie a Libie de către armata americană.
"Ceea ce este mai îngrijorător este că există analişti foarte credibili şi personal din serviciile de informaţii în Statele Unite care expun dovezi ale unui plan logistic militar sub acoperire pentru o viitoare invazie terestră la sfârşitul lui septembrie sau octombrie", a scris Omeish, în e-mailul trimis premierului libian, potrivit "The Telegraph".
Sufyan S. Omeish din Los Angeles a precizat că s-a întâlnit cu congresmanul Dennis Kuchinich pentru a discuta despre o vizită în Libia, stabilită în data de 16 iunie.
O invazie terestră a fost exclusă, în mod explicit, într-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite care autoriza, însă, o campa