Un caine frumos, latos, gri si, ca toti cainii ce au norocul sa fie acceptati de oameni, deosebit de atasat de stapana sa.
In orasul nostru, doamna Antonia este foarte usor de gasit, oriunde s-ar afla. La coafor, la magazin, in piata, sau chiar la biserica. Inainte de a o vedea, stii precis ca ea este acolo. De ce?! Pentru ca Patrocle este si el prezent. Sta cuminte afara, cu botul pe labe si-si asteapta stapana. Daca doamna isi plimba cumva nepotii, Patrocle este si el la plimbare, evident, in ariergarda. Nu are lesa si nici nu-i trebuie, caci nu se abate nicicand de la drum. Nu latra pe strada, nu alearga si nu musca. Dar nici nu se gudura pe langa orice strain ce ar vrea sa-i intre in "gratii". Are demnitatea tipica unui maidanez "pur sange". Este foarte serios si atent la tot ce se petrece in jur si, evident, nu-si scapa din ochi stapana. Doamna Antonia, duminica, este nelipsita de la biserica. Patrocle stie asta si este si el acolo prezent, la poarta. Cu ceva timp in urma doamna Antonia s-a internat in spital, la Bucuresti. Pe caine il ingrijea, hranea si mai ales dezmierda zilnic o buna prietena. Degeaba, insa! Animalul era abatut, cu coada lasata, abia se mai atingea de hrana si de apa.
Si... duminica de duminica era la poarta bisericii. Astepta! La sfarsitul slujbei religioase, cand enoriasii ieseau si se indreptau spre casa, bietul caine alerga de la unul la altul disperat. Cu ochii lui mari si tristi le punea tuturor o intrebare muta: "Unde este stapana mea?". Atitudinea lui reusea sa impresioneze multa lume, dar nu pe toti. Unii ii vorbeau, altii il alungau, dupa "bunul obicei omenesc". Dupa cam trei saptamani, doamna Antonia s-a intors acasa sanatoasa. Ce fericire pe bietul caine! Cu capul sus, de parca ar merge la defilare, isi insoteste, iar, pretutindeni stapana, tantos si cu pas saltat. Si parca ar vrea sa ne spuna: "Vedeti?!... Sunte
