Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebelii: „Nu putem face nimic fără bani“

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2011 ·

Rebelii libieni au cerut ieri SUA şi altor ţări să deblocheze mai multe miliarde de dolari libieni, spunând că banii sunt vitali pentru a instaura pacea şi stabilitatea în această ţară.

UPATE 11.15 ONU va trimite o fortă de poliţie în Libia, dacă "autorităţile libiene o cer"

"Prietenii noştri din întreaga lume vorbesc despre procedurile necesare pentru a readuce pacea şi stabilitatea. E imperativ. Dar noi nu ne putem îndeplini sarcinile", a declarat Mahmoud Jibril, unul dintre liderii seniori ai Consiliului Naţional de Tranziţie, aflat în Turcia. Solicitarea sa vine la o zi după ce ONU a aprobat o cerere a SUA de a debloca 1,5 miliarde de dolari din cele cel puţin 100 de miliarde îngheţate la începutul războiului.

Evenimentele de la Tripoli în imagini

ONU a cerut rebelilor, dar şi forţelor loiale lui Muammar Gaddafi să evite omorurile din răzbunare, după ce a ieşit la iveală că au avut loc mai multe execuţii în Tripoli. Zeci de cadavre, cu mâinile legate la spate au fost descoperite lângă complexul lui ­Gaddafi, unde au avut loc lupte. Rebelii au declarat pentru CNN că oamenii fuseseră executaţi de forţele lui Gaddafi, dar acest lucru nu este clar, transmite CNN, precizând că majoritatea victimelor erau negri, care compun o mare parte din armata lui Gaddafi.

Buncărul lui Gaddafi, bombardat

Rebelii i-au cerut lui Gaddafi să se predea, pentru a evita vărsarea în continuare de sânge, dar acesta pare a-şi îndemna susţinătorii să continue lupta. "Nu lăsaţi Tripoli pe mâna şobolanilor. Luptaţi cu ei, distrugeţi-i", a declarat Gaddafi, conform unei înregistrări difuzate de postul de televiziune arab Arrai, cu sediul în Siria. „Ieşiţi din case şi eliberaţi Tripoli. Nu vă temeţi de ei, să vă fie frică doar de Allah", spune el. Mesajul vine la 48 de ore după ce rebelii au ocupat Bab el-Aziziya, un vast complex rezidenţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 8 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 3 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 3 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 19 minute
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 6 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 10 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 4 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 10 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

7°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°