Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FlipIt – cum să îţi încarci iPhone-ul chiar dacă priza e ocupată

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 26 august 2011 ·

FlipIt este un încărcător USB portabil de dimensiuni atât de reduse, încât îl poţi lua cu tine oricând. Inovaţia acestui gadget este faptul că permite încărcarea diferitelor dispozitive chiar şi atunci când priza este ocupată.

Pentru un posesor de smartphone, una dintre cele mai mari probleme este autonomia foarte redusă a bateriei. De aici decurg o muţime de neplăceri, precum goana după o priză liberă în aeroporturi sau nevoie de a întrerupe conversaţia înainte de a se termina bateria. FlipIt este gadget-ul potrivit pentru astfel de situaţii. Cu ajutorul lui se pot încărca iPod, iPhone, Blackberry, MP3 playere şi orice alt dispozitiv la care poate fi ataşat un cablu USB.

FlipIt câştigă teren în faţa altor încărcătoare portabile printr-o adevărată inovaţie. Cu FlipIt îţi poţi încărca smartphone-ul chiar şi atunci când toate prizele sunt ocupate. Acesta are o prelungire care se introduce între ştecher şi orice priză (100-240 V). Astfel, FlipIt ia electricitate de la priza respectivă, chiar dacă aceasta este ocupată.

Încărcătorul USB FlipIt are o capacitate de 1000 mA, suficient pentru a „face plinul” unui iPhone, MP3 player sau oricărui alt telefon ori smartphone. Dimensiunile sale sunt de 6 x 3.3 x 1.7 centimetri, ceea ce îl face la fel de uşor de transportat precum o brichetă.

Preţul unui astfel de gadget este unul convenabil, de 13.99 dolari.

Vezi cum arată încărcătorul USB portabil FlipIt în galeria foto de mai jos!

FlipIt este un încărcător USB portabil de dimensiuni atât de reduse, încât îl poţi lua cu tine oricând. Inovaţia acestui gadget este faptul că permite încărcarea diferitelor dispozitive chiar şi atunci când priza este ocupată.

Pentru un posesor de smartphone, una dintre cele mai mari probleme este autonomia foarte redusă a bateriei. De aici decurg o muţime de neplăceri, precum goana după o priză liberă în aeropor

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°