Operă a patrimoniului cultural francez, ciclul de aforisme şi însemnări memorialistice ale lui Henry de Montherlant, din intervalul 1930-1972, numit, cu un termen generic, Carnete, şi editat în trei etape la Editura Gallimard (în anii 1957, 1966 şi 1975), apare pentru prima dată tradus integral în limba română*.
Opera de o diversitate şi gravitate a discursului şi confesiunii ce atinge cele mai înalte trepte ale tragicului, dar şi cele mai întunecate tonuri ale ironiei şi sarcasmului, explică, poate, sfârşitul dramatic al scriitorului, combatant în Primul Război Mondial, membru al Academiei Franceze. Confesiunile scriitorului, redactate de-a lungul a trei decenii de existenţă sunt, deopotrivă, pentru publicul cititor şi pentru cel al profesioniştilor din toate domeniile creaţiei, nu numai o lectură fascinantă, dar şi un admirabil model de existenţă.
"Când se va descoperi acest adevăr banal că există o artă literară aşa cum există o artă picturală şi o artă muzicală, când scriitorii, singurii capabili de acest lucru, vor înceta să mai trateze de sus literatura, care uneori le restituie ceea ce au învestit în ea, scrierile lui Montherlant vor dovedi că arta vremii noastre a cunoscut, şi ea, îngemănarea extrem de rară dintre ironie şi o scriitură regală", spunea André Malraux.
Henry de Montherlant, născut în 1895, a fost unul dintre marii autori dramatici, romancieri şi eseişti ai Franţei secolului XX. Se trăgea dintr-o familie nobilă. A participat la primul război mondial, a fost rănit şi decorat, iar experienţa i-a inspirat romanul "Visul", dar şi "Cântec funebru pentru morţii de la Verdun". A scris mai multe romane, între care se detaşează "Les Jeunes filles", în patru volume, de un misoginism deliberat, care i-a adus un renume internaţional. Este autor al unor numeroase piese de tetaru care se joacă şi azi cu succes, între care "Regina moartă".
