Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul bugetarilor a scăzut la 1.225 de milioane

Publicat in Romania Libera, vineri 26 august 2011 ·

Numărul angajaţilor din sectorul bugetar a scăzut la 1,225 de milioane de persoane, în acest moment, a declarat, vineri, prim-ministrul Emil Boc, la Radio România Actualităţi (RRA).

"În privinţa numărului de bugetari, astăzi, în România sunt 1,225 milioane, în comparaţie cu 1,398 de milioane, câţi erau în decembrie 2008. Prin standardele de cost şi de personal ajustăm funcţionarea statului. Evident că asta ne-a costat şi ne costă, ca Guvern, din perspectiva imaginii", a spus el.

Pe 12 august, preşedintele Traian Băsescu atrăgea atenţia că trebuie redus numărul bugetarilor, scrie Agerpres.

"Bugetarilor le transmit că sunt prea mulţi. Avem 1,2 milioane de bugetari, trebuie redus numărul bugetarilor", spunea Băsescu, la Mangalia.

De asemenea, vineri, premierul Boc a subliniat că proiectul monedei euro va fi în pericol, dacă statele membre ale eurozonei nu iau măsuri de austeritate.

"Dacă nu se vor lua măsuri dure în multe ţări din Uniunea Europeană proiectul euro ar putea fi în pericol. Dar şi Italia a anunţat un plan major de austeritate, Grecia la fel, reduceri de salarii, de beneficii sunt în derulare, Portugalia, Irlanda, Spania la fel. Guvernele au înţeles că fără măsuri de austeritate, proiectul euro poate fi în pericol. În acest moment, văd partea plină a paharului, că aceste ţări s-au angajat la procese masive de restructurare a propriului stat, înseamnă că proiectul euro poate avea viitor", a spus Boc, la RRA.

El a atras atenţia că, în pofida datoriei publice relativ reduse a României, de circa o treime din PIB, împrumuturile pot creşte exponenţial dacă vor fi scăpate de sub control cheltuielile.

"Nu e timp de bucurie şi de şampanie, pentru că, dacă scapi cheltuielile de sub control, aceste împrumuturi cresc exponenţial", a afirmat premierul, la RRA.

Numărul angajaţilor din sectorul bugetar a scăzut la 1,225 de milio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 13 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-7°
sâm.

-7°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°