Cât a fost ministru al Culturii, l-am criticat deseori pe Adrian Iorgulescu.
Nu neapărat pentru nu ştiu ce gafe (căci Iorgulescu e un politician abil şi un om inteligent - şi ştie să se ţină departe de gafe), ci pentru lucrurile care nu mergeau cum trebuie în ministerul pe care-l conducea.
Cei care i-au urmat în fruntea Culturii, însă, au făcut ca Iorgulescu să pară, prin comparaţie, o adevărată lumină. După el a venit băiatul lui tăticu', Paleologu cel mic, o glumă proastă de ministru şi de politician. Apoi Kelemen Hunor, un adevărat om politic, dar din păcate unul interesat aproape exclusiv de beneficiile pe care i le poate aduce electoratului său. Cultura maghiară este interesantă şi e bine să fie promovată, mai ales că a cam fost ţinută într-un con de umbră, dar nu este singura din ţara aceasta. A repara o nedreptate printr-o altă nedreptate nu este, desigur, cel mai bun lucru.
Revenind la Adrian Iorgulescu, lucrurile benefice ale ministeriatului său îşi fac simţită prezenţa chiar şi după ce el a încetat de mult să mai fie în funcţie. Lui îi datorăm, de exemplu, faptul că Festivalul „George Enescu" există şi anul acesta într-o formă onorabilă, şi nu într-una de buzunar, după buget. Iorgulescu a ordonat fonduri, de pe vremea când era ministru, pentru ca noi să ne bucurăm acum de un festival cu muzicieni de primă mărime la nivel mondial. Lucru care, în plus, mai spală şi obrazul ţărişoarei în lume - altfel, destul de murdărel...
Desigur, toţi politicienii îşi urmăresc interesul propriu în primul rând, dar dacă, pe lângă aceasta, mai fac câte ceva şi pentru noi, muritorii, nu putem decât să-i aplaudăm.
