O ştire a zguduit Bucureştii care se pregăteau de week-end: omida păroasă atacă. După ce începi să digeri ştirea prima întrebare logică e ce dracu’ atacă omizile, că frumoasa noastră Capitală nu prea are copaci? Tocmai asta e problema.
După ce termină cu frunzele anemice, monştrii verzi se reped la maşini, ciupesc bonele de prin parcuri şi o iau pe blocuri în sus ca să se angajeze pe post de animale de companie în apartamentele de la parter. La sfârşitul ştirii, întrebarea corectă e alta: de ce apar omizile, dom’le, dacă autorităţile „ au luat toate măsurile”. Cum de ce? Pentru că Bucureştiul are o faună unică în lume, insectele şi dăunătorii sunt greu de ucis.
De exemplu, pentru stârpirea şobolanilor în Capitală se cheltuiesc de 3,5 ori mai mulţi bani pentru stârpirea şobolanilor decât în Budapesta, dar degeaba. Roazătoarele rezistă. Şobolanul cenuşiu (rattus norvegicus norvegicus) s-a combinat cu nişte firme căpuşă şi a dat naştere unei specii noi, rattus românicus invincibilus care mânâncă otravă pe pâine.
Noroc cu cei 50.000 de maidanezi care îi mai aleargă, că, altfel, şobolanii rodeau tot. Cu ţânţarii situaţia e şi mai gravă. În Bucureşti se cheltuie de 28 !!! de ori mai mulţi bani pentru dezinsecţie pe an decât în Budapesta. La banii ăştia când auziţi un ţiuit subţire în crucea nopţii prin întunericul camerei nici nu mai trebuie să intraţi în panică şi să vă daţi palme. Ţânţarul care nu se vede e inofensiv.
După sunet şi deconturi oricine îşi dă seama că a fost neutralizat exact ca un maidanez. Ţânţarul a fost sedat, castrat, capsat apoi eliberat la cererea unui ONG care se ocupă cu protecţia insectelor. În rest, combaterea omizilor merge perfect, după principiul deszăpezirii de pe vremea lui Decebal. Puţină răbdare să mai avem, că în cinci zile şi cea mai a dracu’ omidă se transformă în fluture.
O ştire a zguduit Bucureştii care
