Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada spre Ploieşti costă 450 de milioane de euro. Vezi când ar trebui să fie gata

Publicat in Jurnalul, vineri 26 august 2011 ·

Autostrada Bucureşti – Ploieşti are 62 de kilometri, este construită pe bani de la buget şi costă 450 de mili­oane de euro. Cele două tronsoane, Bucureşti – Moara Vlăsiei de 19 kilometri şi Moara Vlăsiei – Ploieşti de 42 de kilometri au ca termene de finalizare lunile octombrie, respectiv decembrie ale acestui an. Primul tronson este finalizat în proporţie de 83%, cel de-al doilea se laudă cu un procent de 59%. Ambele bucăţi de autostradă au probleme cu câte un pod. Astfel, la ieşirea din Bucureşti, pe o porţiune de 6 kilometri până în Pipera, nu s-a putut lucra şi podul peste centura de nord a rămas suspendat. Latifundiarii refuză să îşi dea terenurile pe bani puţini, aşa cum prevede noua lege a exproprierilor. Pe celălalt tronson, la Bărcăneşti, po­dul a rămas şi el suspendat. Mo­ti­vul? Aceleaşi exproprieri. Constructorul s-a văzut nevoit să îşi agaţe podul de un zid improvizat pentru că oamenii susţin că nu au fost răs­plătiţi îndeajuns pe gospodării. Între timp, rectificarea bugetară a dat bani pentru Autostrada Bucureşti – Ploieşti. Mi­nisterul Transporturilor a achi­tat în jur de 63% din costul între­gu­­lui proiect. Termenele de execuţie şi implicit de finalizare au fost de altfel cu mult amânate. Pe tronsonul din­tre Moara Vlăsiei şi Ploieşti nu s-a lucrat în jur de 16 luni, iar contractul a fost la un pas de reziliere.

Cei 62 de kilometri de autostradă care vor lega Bucureştiul de Ploieşti se construiesc pe bani de la buget. 450 de milioane de euro reprezintă costul total al lucrărilor. Ultima vizită pe şantier nu a fost însă tocmai îmbucurătoare pentru Anca Boagiu, mi­nistrul Transporturilor, şi premierul Emil Boc. Deşi o dată cu rectificarea de buget autostrada a primit bani pentru continuarea lucrărilor, în teren lucrurile nu arată deloc bine. Termenul avansat pentru predarea autostrăzii este luna octombrie a acestui an pentru Bucureşti – Moara

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 43 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 58 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 55 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°