Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebeli în piscina lui Gaddafi: IMAGINILE care au făcut în câteva ore înconjurul lumii. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, sâmbătă 27 august 2011 ·

Un complex de case de vacanţă aflat pe malul Mării Mediterane, lângă Tripoli, a fost ocupat joi de rebelii libieni, scrie Daily Mail. Trei dintre casele de lux aparţin lui Mutassim, Hannibal şi Hamed Gaddafi, fii ai liderului libian.

Casele de vacanţă ale fiilor lui Gaddafi: Cea din dreapta îi aparţine luiMutassim, cea situată pe deal, lui Hannibal, iar cea din faţă, lui Hamed

Casa lui Mutassim Gaddafi: piese de mobilier scumpe, într-un cadru dominat de alb şi negru

Fiecare casă are câte un jacuzzi şi o piscină. O astfel de casă costă milioane de euro în Italia, potrivit publicaţiei citate. Accesul în aceste case nu era permis decât membrilor familiei, prietenilor apropiaţi şi bodiguarzilor familiei Gaddafi. De asemenea, în cadrul complexului există şi o pistă pentru cursele de cai.

"Aceasta este Libia mea acum. Tot ce se află aici i-a aparţinut lui Gaddafi, dar el nu mai este aici şi nu se va mai întoarce niciodată. Aceste bogăţii ne aparţin nouă, tuturora", spune unul dintre rebelii care au pătruns în complex, relaxându-se pe un scaun.

Jacuzzi în aer liber

Zece statui de marmură reprezentând femei romane îmbrăcate în togă au fost distruse şi zac în grădina casei lui Hannibal Gaddafi.

O altă casă din cadrul complexului aparţine lui Abdullah Senussi, mâna dreaptă a lui Gaddafi, şeful Serviciilor Secrete Libiene şi cumnatul dictatorului. Bărbatul în vârstă de 62 de ani este căutat pentru crime de război pentru care va trebui să răspundă în faţa Tribunalului Penal Internaţional. Senussi este responsabil pentru masacrul din 1996 a 1.200 de prizonieri.

Rebelii se distrează în casa cumnatului lui Gaddafi, şeful Serviciilor Secrete Libiene, Abdullah Senussi

Sufrageria luxoasă a lui Mutassim Gaddafi

Un rebel libian ridică o mitralieră AK 47 î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di'Anno, lider al trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

News.ro acum 51 minute
Paul Di'Anno, vocalistul de heavy metal cunoscut mai ales pentru că a fost liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai acesteia, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian. Casa sa de discuri Conquest Music a confirmat că a murit acasă în

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum o ora
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Corina Creţu, numită în fruntea unei agenţii care monitorizează întreprinderile publice

Mediafax acum o ora
Corina Creţu a fost numită în poziţia de preşedinte interimar al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. AMEPIP funcţionează în subordinea Guvernului. „Mulţumesc Primului-Ministru pentru încredere şi sunt

Casa Albă: Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova

G4Media acum o ora
Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit agențiilor France Presse şi Reuters, citate de Agerpres. Rezultatele alegeri

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum o ora
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Tragedie în Alba. Bărbat dat dispărut de o săptămână, găsit spânzurat, într-o pădure

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 46 de ani din Abrud, care fusese raportat dispărut de către familie, a fost descoperit luni, 21 octombrie, decedat într-o pădure de la periferia orașului, la o săptămână după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors. "Din nefericire, b

Klaus Iohannis salută rezultatele referendumului privind apartenența la UE: „Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetățenii săi”

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce rezultatele preliminare ale alegerilor din Republica Moldova indică o victorie a taberei pro-UE în referendum, iar Maia Sandu s-a clasat prima, dar fără o majoritate, în primul tur al aleger

Maia Sandu, după publicarea rezultatelor finale la alegeri: Pe 3 noiembrie salvăm pacea şi Moldova

Mediafax acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor şi referendumului. Vă mulţumesc tuturor că aţi ieşit la vot, am câştigat corect într-o luptă nedreaptă, a spus Sandu. Ea i-a îndemnat p

O asistentă este acuzată că vindea medicamente și instrumente din magazia spitalului

Ziare.com acum o ora
O asistentă de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetată penal pentru delapidare după ce şi-ar fi însuşit din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale pe care, ulterior, le-ar fi comercializat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie J

Lloyd Austin anunţă, într-o vizită la Kiev, un ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei

News.ro acum 51 minute
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a fost primit de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său Rustem Umerov şi a anunţat un nou ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Kievului, relatează Euron

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
Iasi
acum

lun.

5°/15°
mar.

7°/19°
mie.

8°/18°
joi

7°/15°
Constanta
acum

lun.

7°/15°
mar.

10°/16°
mie.

12°/18°
joi

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/17°
joi

7°/16°
Timisoara
acum

lun.

7°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/20°
joi

9°/18°