Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Săcele se va deschide a doua grădiniţă cu program prelungit din oraş

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 27 august 2011 ·

Primăria are în proiect şi construirea a două creşe.

Construcţia la grădiniţa cu program prelungit din cartierul „Ştefan cel Mare” a început în anul 2007. Clădirea va găzdui 60 de copii şi este formată din parter, etaj şi mansardă. Valoarea proiectului este de 1.500.000 de lei, iar acesta este finanţat din fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei. „La etaj sunt două săli de clasă, ieşirea de evacuare în săli de incendiu, aici vestiar pentru personal cu grup sanitar, grup sanitar pentru copii. În partea stânga este cabinetul medical, în partea dreaptă avem blocul alimentar, pentru carne, ouă verdeţuri zarzavaturi, aici este sala de mese”, a declarat Cătălin Damian, constructor.

Aceasta este a doua grădiniţă cu program prelungit din municipiu, pe lângă alte câteva grădiniţe cu program de patru ore. Era nevoie şi de această construcţie datorită numărului mare de copii din Săcele. Pe lângă această grădiniţă, municipalitatea are planuri şi pentru micuţii care au vârsta potrivită pentru creşe. „Este nevoie de această grădiniţă pentru că sunt mulţi copii care încep de la anul grădiniţa. Suntem în discuţii cu Ministerul Dezvoltării despre un program privind construcţia a două creşe în Săcele, sunt destui copii mici, părinţii au venit către noi cu solicitări”, a declarat Radu Nistor Florea, primarul din Săcele. Se lucrează intens şi la amenajarea curţii liceului George Moroianu. Acum se lucrează la canalizare, s-au făcut racordurile la apă şi energie pentru sala de sport, iar curtea urmează să fie asfaltata. Investiţia este făcut din bugetul local şi se ridică la aproximativ 200.000 de lei. „Va fi amenajata şi intrarea în liceu, în sala de sport, un platou care va fi asfaltat cu o zonă verde pe margine, inclusiv partea din spate exista o zonă verde cu bănci, în care, în recreaţii să se poată copiii simţi bine”, a precizat Nistor. Primăria are

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 12 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°