Nu se considera a face parte din majoritatea adormita, se situeaza in afara atitudinii de "servitute voluntara"a celor multi, se sustrage controlului. Stie ca vocea sa a devenit ascultata, minoritarul se transforma in majoritate. Dupa moartea lui Stalin si perioada de destindere ce a urmat venirii lui Hrusciov, un fost detinut politic intr-un Lagar Special din Kazahstan, Alexandr Soljenitin, reuseste sa publice un mic roman incendiar, O zi din viata lui Ivan Denisovici. Fostul capitan in Armata Rosie si participant la Marele Razboi, condamnat pentru niste comentarii critice intr-o scrisoare catre un prieten, motiv pentru care a fost degradat si trimis in lagar, alaturi de multi altii, denunta gulagul si punea bazele unor viitoare contestatii care cistiga din ce in ce mai mult in amploare. Din acest moment, viitorul premiant Nobel devine un caz, iar destinul sau se va schimba. El se posteaza, explicit, impotriva Puterii si aceasta se organizeaza, mobilizeaza toate institutiile sale care o legitimeaza, pentru a-i bloca demersul. Face aceasta parca simtind ca un singur om poate modifica opiniile si normele unei populatii majoritare aliniate. Cum descriam situatia in tableta de saptamina trecuta, Soljenitin a devenit caz dupa ce a ajuns vizibil, individ exemplar, disident singular, minoritate activa, in sensul dat termenului de psihosociologul Serge Moscovici. Prima sa lupta o da cu cei care pina la urma l-au promovat, redactorii revistei Novii mir (Lumea noua). Acestia, mai putin conformisti ca cei de la alte reviste, animati de dorinta de reforma si schimbare, publicau si manuscrisele unor necunoscuti. Respectind insa regulile jocului, tinind seama de normele cenzurii (aici un insert: mi-a povestit odata poetul Adi Cusin cum a insotit la Palat, unde-si avea sediul atunci Cenzura, la inceputul deceniului sapte, pe cel ce ducea Cronica pentru "bun de tipar". S-a ascuns p