În primele şase luni ale acestui an compania de stat CFR Călători a dat afară 13 "naşi", respectiv şefi şi conductori de tren, în urma neregulilor sesizate în ceea ce priveşte verificarea corectă a biletelor pasagerilor. Anul trecut, din acelaşi motiv, au fost concediaţi 16 angajaţi, conform datelor CFR Călători obţinute de gândul.
Nici când vine vorba despre numărul sancţiunilor situaţia nu este mai bună. În medie, fiecare şef de tren sau conductor a fost sancţionat măcar o dată în prima jumătate a acestui an. "Nu negăm faptul că există probleme în acest sens. Tocmai de aceea organizăm controale zilnic. Pentru a descoperi şi pentru a preveni astfel de practici", ne-a declarat Adrian Vlaicu, director departamentului de marketing al companiei de stat.
Oficialul CFR Călători susţine că fără aportul călătorilor, fenomenul "mersului cu naşul" nu poate fi combătut, cel puţin atât timp cât la o medie zilnică de 1.500 de trenuri în deplasare compania trimite circa 180 de controale.
Până la desfacerea contractului de muncă însă, departamentele abilitate din cadrul CFR Călători pot aplica diverse sancţiuni, de la simple avertismente scrise, la eventuale tăieri de salarii. În primele şase luni ale acestui an cei 2.501 de angajaţi ai CFR Călători din trenuri, respectiv şefii de tren şi conductorii, au primit nu mai puţin de 2.941 de sancţiuni, de unde reiese o medie de aproape 1,2 sancţiuni/angajat în doar şase luni.
Evoluţia angajaţilor CFR Călători (doar şefi de tren şi conductori) şi a sancţiunilor aplicate acestora din 2005 până în iunie 2011
Sursă: datele oficiale al CFR Călători, obţinute de gândul
Mersul "cu naşul" este un fenomen pe care CFR Călători nu îl poate combate singur, ci doar cu sprijinul pasagerilor, după cum susţine compania, chiar le cere călătorilor să participe activ la dim