Deși se spune că a fost scos la vânzare de Real Madrid, brazilianul Kaka este susținut, cel puțin la nivel declarativ, de antrenorul portughez Jose Mourinho. Sursa: Reuters
Ricardo Kaka, fost câștigător al trofeului „Balonul de Aur”, trăiește o perioadă tulbure la ecipa de fotbal Real Madrid, vicecampioana Spaniei.
Revenit după o accidentare, vedeta sud-americană prinde rar primul „11” și se spune că a fost scos la mezat, prețul de pornire fiind de 50 de milioane de euro.
Totuși, antrenorul Jose Mourinho l-a convocat pe Kaka pentru meciul de mâine, din deplasare, cu Real Zaragoza, joc contând pentru prima etapă a Primerei Division. „Ozil va juca titular, dar contez mult pe Ricardo. Să am un jucător ca el pe bancă îmi face multă plăcere! E al nostru și va rămâne la noi”, a declarat azi tehnicianul lusitan.
Real se va despărți însă, cu certitudine, de patru jucători: Lass Diarra, Pedro Leon, Drenthe și Gago. Primul este dorit de englezii de la Tottenham.