F.C.Braşov (7)- F.C.Vaslui (13)
6 1 4 1 6-6.
La Braşov 3 0 3 0 2-2
Noua formulă de echipă a stegarilor susţine mâine pe propriul teren unul dintre meciurile deosebit de dificile. Ei joacă în compania formaţiei vasluiene, vicecampioană practic, după scoaterea din competiţie a formaţiei timişene. Este o confruntare deosebit de grea, în care elevii lui Pepe Murcia îşi doresc prima victorie pe propriul teren în compania elevilor lui Viorel Hizo. Cele două competitoare se confruntă pe prima scenă de trei sezoane, timp în care au susţinut 6 partide, având o egalitate perfectă. În primul sezon în care s-au întâlnit (2008/09), stegarii s-au dovedit superiori după egalul de pe Silviu Ploieşteanu (0-0) urmat de victoria cu 2-1 din Moldova. În sezonul următor, ambele partide s-au încheiat la egalitate (2-2 la Vaslui şi 1-1 sub Tâmpa). În campionatul precedent a fost rândul vasluienilor să câştige pe propriul teren cu 2-1, pentru ca la Braşov meciul să se termine din nou la egalitate (1-1).Stegarii sunt invincibili în acest sezon pe propriul teren, cu toate că prima partidă s-a disputat pe un teren neutru, invincibilitate pe care şi-o doresc în continuare. Mai mult, „galben-negrii” pot avea un atuu în plus prin faptul că vasluienii se prezintă după un meci deosebit de greu la Praga, în returul pentru play-off-ul Europa League. Antrenorul Pepe Murcia are unele probleme medicale, Cristi Ionescu, Ricardo Machado şi David Distefano, pe care cu siguranţă îi va proteja. Cele două formaţii ar putea prezenta următoarele garnituri:
FC Braşov: Felguieras- Velayos, Majernik, L.Munteanu, Hugo de Sousa- Chipciu, Madeira, Toloza, M.Cristescu-M.Buga, Moutinho. Antrenor Pepe Murcia.
FC Vaslui: Cerniauskas- Milanov, Balaur, Farcas, Balace Zmeu, R.Costin, Buhăescu, Wesley- Lucian Sânmărtean, Temwanjera. Antrenor Viorel Hizo.
„Se anunţă o partid