Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zone periculoase din Cluj-Napoca

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 august 2011 ·

Intersecţia din dreptul Prefecturii Cluj prezintă risc crescut de producere a accidentelor. Motivul îl constituie vizibilitatea redusă, dat fiind faptul că, de regulă, prin intersecţie se circulă cu viteză.

Totodată, neacordarea de prioritate în această intersecţie a cauzat în trecut o sumedenie de accidente de circulaţie, cele mai multe soldându-se cu victime rănite grav. Primăria Cluj-Napoca a luat decizia de a monta praguri de sol din asfalt pe mai multe străzi din oraş, ca urmare a numărului de accidente rutiere produse în aceste puncte. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au transmis că în momentul de faţă există 59 de astfel de praguri montate în municipiul Cluj-Napoca, urmând ca altele să fie montate în curând.

Una dintre intersecţiile în care au fost montate pragurile de sol pentru a diminua numărul accidentelor rutiere este cea a străzilor Ceahlăul cu Cireşilor. În trecut, în această zonă aveau loc lunar câteva accidente rutiere cauzate de viteza cu care şoferii circulau, dar şi de neacordarea de prioritate. Montarea pragurilor în zonă reprezintă deocamdată o soluţie pentru evitarea creşterii numărului de accidente rutiere.

Lista străzilor din Cluj-Napoca cu risc crescut de producere a accidentelor.

- Campul Painii

- Postavaru

- Vasile Lucaciu

- Nadasel

- Ceahlau

- Ciresilor

- Republicii

- Prislop

- Mikszath Kalman

- Alexandru Bohatel

- Becas

- Ariesului

- Vasile Lupu

- Take Ionescu

- Heltai Gaspar

- Pasteur

- 1 Decembrie 1918

- Hasdeu

- Venus

- Detunata

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum o ora
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 8 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 11 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 6 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 12 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°