"Animalul" n-a schimbat jocul echipei, dar eliminarea lui Tîrnăcop şi talentul lui De Zerbi l-au ajutat să rămînă în funcţie
În Gruia nu are importanţă vînătoarea, contează trofeele. Gonacii trebuie să aducă prada în faţa lojei, altfel sînt luaţi ei la ţintă. Jorge Costa e poreclit "Animalul". Ghinion! La CFR, antrenorul e o specie aflată în pericol. După două eşecuri la rînd se vorbeşte din nou de o schimbare pe banca tehnică. Aproape că nu mai e nici o surpriză.
Sesizăm că Fernandes se întoarce la locul faptei, adică în poartă. Din senin, a căzut şi golul lui Tîrnăcop (27). Chiar nu se trezesc "feroviarii"? Prima ocazie a gazdelor a răsărit abia în minutul 37, cînd Bastos pătrunde în careu, trage la colţul scurt, dar Ormenişan scoate cu piciorul. Hop şi gol egalizator, după 60 de secunde: Ormenişan ezită să atace mingea, iar Sougou îl pedepseşte cu o lovitură de cap. Sportul încheie prima parte cu un jucător mai puţin, după ce Tîrnăcop este eliminat pentru o intrare la Cadu.
Publicul a prins curaj cînd Costa l-a scos pe De Zerbi la încălzire, în minutul 34. Italianul e generos cu fanii. Aduce spectacolul şi golurile. Cu un "călcîi" parşiv îl trece în caseta tehnică pe Gabi Mureşan, CFR-ul e în avantaj. La Cluj n-a fost "bomba" etapei, ci "bomba" cu care Renan a ucis speranţele oaspeţilor. Artificiile au fost aprinse de magicianul De Zerbi, iar Bastos şi Kapetanos l-au scos pe Costa din bătaia puştii măcar pentru două săptămîni.
"Animalul" n-a schimbat jocul echipei, dar eliminarea lui Tîrnăcop şi talentul lui De Zerbi l-au ajutat să rămînă în funcţie
În Gruia nu are importanţă vînătoarea, contează trofeele. Gonacii trebuie să aducă prada în faţa lojei, altfel sînt luaţi ei la ţintă. Jorge Costa e poreclit "Animalul". Ghinion! La CFR, antrenorul e o specie aflată în pericol. După două eşecuri la rînd se vorbeşte