Timp de o lună de zile, mai multe cadre didactice din Arad au participat la un curs de specializare profesională în Anglia, proiect care a avut ca scop învăţarea prin joc.
Programul Sectorial Comenius s-a desfăşurat în Ely, Anglia. A fost un curs destinat profesorilor din învăţământul primar şi preşcolar însă participanţii spun că tehnicile şi metodele învăţate pot fi adaptate şi în cazul profesorilor din învăţământul gimnazial.
“Principala temă a fost învăţarea prin joc dar pe lângă asta, organizatorii au abordat şi drama şi importanţa jocului de rol în viaţa copilului”, a declarat Adriana Bădai de la Grădiniţa PS Nr 2 Arad.
Cursul la care au participat profesorii a fost unul interactiv şi creativ cu o durată de 60 de ore. Dimineaţa erau desfăşurate activităţi de adunare în cerc, jocuri de spargere a gheţii, prezentarea programului pentru ziua în curs şi jocuri de atenţie, perspicacitate, creativitate iar în a doua parte a zilei erau planificate activităţi culturale.
“Prima activitatea culturală pe care organizatorii ne-au planificat-o a fost vizitarea unei şcoli din Ely. Obiectivele acestei vizite au fost de a cunoaşte sistemul de învăţământ englezesc, de a observa o activitate interactivă sub forma unei piese de teatru pregătită de formatorul nostru Grame pentru copii şi de a pregăti noi un moment artistic pentru aceşti copii. Apoi au urmat vizite la Muzeul din Ely, Turnul octogonal al Catedralei din Ely, Oliver Cromwell's House, Muzeul de sticlă din Ely, unde organizatorii ne-au pregătit un workshop interesant destinat picturii pe sticlă şi reşedinţa de iarnă a reginei din Sandringham”, a adăugat Adriana Bădai.
Profesorii participanţi la proiect spun că timp de două săptămâni şi-au îmbunătăţit simţitor capacitatea de a vorbi limba engleză dar şi cunoştinţele despre istoria Angliei. Participanţii şi-au îmbunătăţit astfel cal