Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Begu a ratat calificarea în finala turneului de la Dallas

Publicat in Antena 3, sâmbătă 27 august 2011 ·

Irina Begu nu a reuşit să se califice în finala turneului WTA de la Dallas, dotat cu premii totale de 220.000 de dolari.

Românca, a opta favorită, a fost învinsă fără drept de apel de Sabine Lisicki (Germania), locul 23 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 0-6, 1-6, în numai 53 de minute.

„Am lovit mingea foarte bine şi am făcut tot ceea ce trebuia să fac. Cred că joc tot mai bine de la meci la meci, ceea ce este un lucru bun înainte de US Open”, a declarat Lisicki, care va încerca să câştige al doilea titlu în 2011, după cel de la Birmingham.

În ultimul act, Lisicki o va înfrunta pe elveţianca Aravane Rezai, care a trecut în semifinale de Angelique Kerber cu 6-2, 3-5, 7-5.

Irina Begu a pierdut şi ocazia de a juca finala de dublu, alături de Ipek Şenoglu, perechea româno-turcă fiind învinsă în semifinale de Alize Cornet/Pauline Parmentier (Franţa), scor 3-6, 3-6.

În ultimul act al probei de dublu va fi însă prezentă Sorana Cârstea, care face echipă cu italianca Alberta Brianti.

Cele două jucătoare din România vor rămâne în Statele Unite, acolo unde de luni începe US Open. Irina Begu va juca în primul tur cu favorita numărul 18, italianca Roberta Vinci, în timp ce Sorana Cârstea o va întâlni pe italianca Alberta Brianti (Belgia), cap de serie 20.

Irina Begu nu a reuşit să se califice în finala turneului WTA de la Dallas, dotat cu premii totale de 220.000 de dolari.

Românca, a opta favorită, a fost învinsă fără drept de apel de Sabine Lisicki (Germania), locul 23 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 0-6, 1-6, în numai 53 de minute.

„Am lovit mingea foarte bine şi am făcut tot ceea ce trebuia să fac. Cred că joc tot mai bine de la meci la meci, ceea ce este un lucru bun înainte de US Open”, a declarat Lisicki, care va încerca să câştige al doilea titlu în 2011, după

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 51 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

„O a doua Ucraină”. Zaharova acuză Occidentul că vrea să transforme Moldova într-o bază NATO pentru confruntarea cu Rusia

HotNews acum 32 minute
Ţările occidentale pregătesc pentru Republica Moldova rolul unei a „doua Ucraine”, a declarat joi, fără a prezenta nicio dovadă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția de presă EFE, conform Agerpres. „

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°