Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Marius Baciu îşi salvează postul de antrenor la Iaşi. CSMS a bătut la Tulcea cu 2-1!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 august 2011 ·

Golurile ieşenilor au fost marcate de Ramses Gado, în timp ce tulcenii au redus din diferenţă prin Cârjă. Pentru acest joc, Marius Baciu s-a ţinut de cuvânt şi a introdus în teren şapte jucători noi faţă meciul cu Dinamo 2 Bucureşti.

Ora 16.15: „Am trăit meciul cu bagajul făcut. A fost o presiune fantastică, dar dacă am fi știut să gestionăm prima etapă nu am fi ajuns aici. Îi felicit pe jucători pentru efortul depus, suntem pe drumul cel bun. Cei care nu au intrat astăzi trebuie să știe că sunt 25 de locuri în lot și am încredere că toți pot ajuta echipa“, a spus Marius Baciu, care a explicat de ce l-a titularizat pe Adrian Avrămia în centrul liniei defensive, alături de Răzvan Tincu.

„Aveam nevoie să îl cunosc pe Adrian, care este un caracter mare. Dacă va rămâne serios, are șanse să ajungă la marea performanță. El și Tincu sunt doi jucători de valoare, care au nevoie să facă meciuri bune“, a precizat antrenorul CSMS Iași.

Ora 13.19: După un început nefericit de campionat, în care a pierdut în prima etapă cu Dinamo 2 Bucureşti şi a fost eliminat din Cupa României de o echipa din Liga 3, antrenorul Marius Baciu şi-a jucat postul astăzi la Tulcea, un eşec fiindu-i fatal.

Elevii săi au început meciul în forţă iar Ramses Gado a deschis scorul în minutul 8 după un şut al lui Claudiu Tudor care a lovit transversala. Acelaşi Gado a dublat avantajul Iaşiului în minutul 57 cu o lovitură de cap după o centrare a lui Herghelegiu.

Emoţiile au revenit pe final, când Cârjă a pătruns în careul CSMS-ului şi l-a învins pe Popa cu un şut la colţul lung. Din fericire, gazdele nu au mai punctat până la final iar CSMS Iaşi a obţinut o victorie deosebit de importantă împotriva unei contracandidate la promovare.

Antrenorul Marius Baciu s-a ţinut de cuvânt şi a schimbat mult echipa faţă de primul joc al sezonului. Astfel, nu mai puţin de şapte jucă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 47 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 21 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum o ora
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°