Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea de cariera, solutia pe timp de criza?

Publicat in Ziare.com, duminică 28 august 2011 ·

Schimbarea de cariera poate fi, in conditii economice dificile, o solutie pentru cei care vor un alt loc de munca sau, de ce nu, o promovare in compania in care lucreaza. Mutarea poate fi insa dificila la orice varsta, pentru ca presupune ca o iei de la inceput, in ceea ce priveste experienta si salariul.

Schimbarea specializarii este cel mai des intalnita acolo unde pentru o profesie nu mai exista loc pe piata muncii sau pur si simplu a fost inlocuita de alta. In plus, criza a facut ca managerii sa caute tot mai mult reducerea costurilor, iar asta inseamna productivitate mai mare si personal mai putin.

Pentru cei care vor sa isi schimbe insa cariera, urmeaza o lupta lunga si e nevoie, de cele mai multe ori, de un consultant specializat. Socul psihologic, in special pentru persoanele trecute de 40 de ani, poate fi dur.

"Daca pana atunci iti puteai impune punctul de vedere ca specialist/expert intr-un domeniu, acum te regasesti la nivel de junior, alaturi de oameni poate mai tineri, asa ca un anumit grad de frustare este inevitabil. O astfel de misiune presupune si costuri (pe care le poate suporta chiar beneficiarul), si, cel putin la inceput, si o reducere a nivelului salarial ca urmare a lipsei de experienta in acel domeniu", a declarat Nicoleta Turcanu, director general al AVA Human Resources, pentru Ziare.com.

Noua cariera trebuie aleasa cu grija si in functie de criterii realiste, precum oportunitatile de pe piata, aptitudinile si competentele candidatului, dar si de vocatie. In ceea ce priveste partea financiara a procesului, candidatii trebuie sa se pregateasca pentru o perioada mai grea. Reconversia profesionala poate fi facuta din bugetul propriu, compania angajatoare poate contribui partial sau integral sau te poti incadra in unul dintre programele de reconversie create prin intermediul finantarilor europene p

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 59 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 53 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°