In Romania au existat relativ putine fuziuni bancare. Cea mai recenta este cea dintre HVB, Banca Tiriac si Unicredit. A durat aproape doi ani (un an de la anuntul propriu zis si cateva luni de discutii inainte de a face public anuntul) si a costat circa 10 milioane de euro. Fuziunile nu sunt ceva rar. Intre 1980 si 1995, numarul bancilor europene a scazut de la 12670 la 8300, ca urmare a fuziunilor, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.ro

Cum se “face” o asemenea fuziune?

Cel mai complicat proces este cel al redactarii proiectului de fuziune din cauza hatisului legislativ si armonizarii lui. Departamentele de “legal” si cele de secretariat vor avea cel mai mult de lucru in perioada care urmeaza.

“Urmeaza apoi stabilirea lucrurilor/proceselor etc care difera intre cele doua banci. Se iau la puricat sistemele IT, ofertele de credite si depozite , procedurile si normele interne si nu in ultimul rand filosofia de business. Pe fiecare segment se compara banca A cu B si se opteaza de regula pentru cele mai bune practici europene sau mondiale cu care noua banca va lucra”, spune un bancher specializat in asemenea operatiuni.

Pasul 3: se formeaza echipele de lucru ale bancii A si B pe module de lucru- management (de regula asta se stabileste printre primele) resurse umane ( o parte dintre directori si angajati vor pleca, iar altii vor ramane) , filosofia noii banci (va lucra pe profitabilitate globala sau pe fiecare produs, va fi orientata mai degraba corporate sau IMM samd)

Impactul asupra clientilor va fi minim

“Cu cat diferentele dintre banci sunt mai mari, poate paradoxal, unificarea se face mai rapid pentru ca sunt putine lucruri de armonizat. Daca bancile se bat pe acelasi tip de clientela, fuziunea dureaza mai mult pentru ca fiecare banca va tine la modelul ei de business. Tot ca regula, filosofia de business a bancii mai mari inv